Revista Bilant: Oameni si bani

Averea ministrului Sebastian Vladescu

de Dan Badea     Bilant
Joi, 1 martie 2007, 0:00



Ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, si-a testat aptitudinile de intreprinzator dupa un model practicat de multi romani in primii ani de dupa 1990. A vandut martisoare prin intersectiile Capitalei, a vandut ziare. In 1991, a trecut la castravetii bulgaresti. Ii cumpara de la vecinii nostri bulgari si ii vindea in tara. N-a ratat nici comertul cu haine aduse din Ucraina.

Astazi, nu detine nici imperii economice, si nici lanturi de buticuri. Spre deosebire de alti romani, cu care concura in anii ‘90 pe segmentul micului comert, Sebastian Vladescu a ales sa se plaseze pe scena politica si a avut sansa sa-l cunoasca pe Calin Popescu Tariceanu.

Interesanta a fost relatia dintre cei doi oficiali romani. In 1997, au lucrat impreuna in Ministerul Industriilor si Comertului: Tariceanu - ministru, Vladescu - secretar de stat. Un an mai tarziu, s-au lansat impreuna in afaceri, infiintand societatea Leader High-Tech si apoi firma de constructii Antrepriza de lucrari publice si industriale.

In 2005, dupa ce a devenit premier, Tariceanu l-a preferat pe Vladescu pentru functia de ministru al finantelor.

Averea ministrului Sebastian Vladescu ramane o necunoscuta pentru publicul larg, in conditiile in care acesta a incalcat legislatia privind completarea declaratiilor de avere.

Vladescu si-a permis sa sfideze pe toata lumea si sa consemneze in ultimele doua declaratii de avere, din ianuarie si decembrie 2006, la rubrici precum bunuri „mobile“ sau „imobile“ detinute, expresii ca „idem“ sau „idem cu declaratia anterioara“, desi trimiterea la un astfel de document este aberanta, cata vreme el nu poate fi accesat de cei

indreptatiti sa faca acest lucru, „declaratia anterioara“ lipsind cu desavarsire de pe site-ul Ministerului Finantelor Publice sau al Guvernului.

Secretomania lui Vladescu cu privire la trecutul sau nu poate avea o alta explicatie decat incercarea de a ascunde anumite aspecte, care, odata aflate, i-ar putea aduce prejudicii.

Pe de alta parte, Sebastian Vladescu are motive suficiente sa fie discret, avand in vedere afacerile in care s-a implicat, inclusiv cele cu armament, acuzatiile de piraterie software ce i-au fost aduse de catre o firma prejudiciata, precum si procesul de divort prin care a trecut.

In aceste conditii, trebuie precizat ca exercitiul de evaluare a averii ministrului Sebastian Vladescu nu evidentiaza decat cel mult jumatate din averea acestuia, prima declaratie de avere fiind depusa la un an dupa divortul de Carmen Vladescu. Folosind date publice sau declaratiile oficiale ale ministrului am ajuns la un paradox. Bilantul venituri/cheltuieli este pozitiv.

Ministrul Vladescu a reusit performanta de a avea un plus de peste 1,25 milioane de euro, bani care nu se regasesc nici in conturile, si nici in bunurile declarate oficial de catre demnitar.

Conform ultimei declaratii de avere, coroborata cu cele anterioare (obtinute, evident, prin metode specifice investigatiilor, si nu din surse publice), averea actuala a lui Vladescu s-ar reduce la trei apartamente, o motocicleta, 25 de ceasuri de firma, o arma de vanatoare si conturi in banci de 30.000 de euro. Valoarea totala a averii ministrului este de aproximativ 984.000 de euro.

Semnalam, de asemenea, ca la sfarsitul lui 2005 Vladescu a vandut doua terenuri evaluate la 480.500 de euro, suma care nu a fost evidentiata in declaratia de avere din ianuarie 2006, ceea ce ridica mari semne de intrebare cu privire la veridicitatea datelor inscrise in acest document.

Venituri: 2.481.784 euro

  • Venituri din salarii: 460.000 euro
    Sebastian Vladescu a lucrat, dupa 1990, in mediul privat, ceea ce face aproape imposibila cunoasterea cu exactitate a castigurilor sale din anii care au trecut. Totusi, se poate face un exercitiu de evaluare a acestor venituri, cu mentiunea ca aceasta nu poate reflecta intocmai situatia reala.

    In perioada 1990-1997, vreme de sapte ani, Sebastian Vladescu a fost administrator la trei societati comerciale, Gas Prod Com SRL (1990-1992), Comp Bank SRL (1992-1994) si Medist SA (1994-1997). Apreciem ca media castigurilor sale salariale in aceasta perioada a fost de maximum 1.000 de euro pe luna.

    Tinem cont aici si de micile afaceri cu ziare, castraveti, pantaloni scurti sau fierbatoare electrice din perioada capitalismului salbatic, cand cu echivalentul a 1.000 de dolari (76.470 lei in 1991) puteai cumpara un apartament. Prin urmare, castigurile salariale in perioada 1990-ianuarie 1997 pot fi aproximate la 72.000 de euro.

    In 1997, vreme de cinci luni, a fost secretar de stat la Ministerul Industriilor, condus de Calin Popescu Tariceanu, de unde a putut castiga aproximativ 2.500 de euro.

    Tot atunci a mai detinut un post la Eximbank, vreme de sase luni, din care a mai obtinut aproximativ 3.000 de euro; de asemenea, pentru alte sapte luni, in perioada septembrie 1997-aprilie 1998, Vladescu a facut parte din Consiliul de administratie al Petrom, de unde a putut castiga aproximativ 2.000 de euro.

    In perioada iulie-decembrie 1997, a fost consilier al ministrului Tariceanu, cu castiguri de aproximativ 2.500 euro, iar apoi, alte trei luni, consilier al lui Daniel Daianu, deci inca 1.200 euro. In perioada aprilie 1998-octombrie 1999, s-a reintors ca director financiar la Medist SA, obtinand castiguri de aproximativ 18.000 de euro.

    In perioada octombrie-decembrie 1999, Vladescu a fost consilier al ministrului Decebal Traian Remes, deci a mai adaugat aproximativ 1.200 de euro la veniturile sale. In anul 2000, castigurile sale au provenit din cel putin sase surse. Astfel, ca secretar de stat la Ministerul Finantelor, a putut castiga aproximativ 10.000 de euro.

    A fost insa presedinte la AVAB (Consiliul de incredere), presedinte la Camera Auditorilor, dar si membru in Comisia de privatizare a BCR si in Consiliul de administratie al CEC si a mai detinut, in plus, un post la Eximbank. La o medie de 600 de euro lunar pentru o functie, a putut castiga din aceste „raspandiri“ administrative aproximativ 36.000 de euro.

    In perioada 2001-2005, vreme de 56 de luni, Vladescu a fost director financiar la Medist SA, avand castiguri de aproximativ 56.000 de euro. In perioada 2002-2003, a fost membru in Consiliul de Administratie al Petrom Service, unde a putut castiga maximum 12.000 de euro.

    Intre 2002 si 2005, a mai detinut si functia de membru in Consiliul de administratie la Upetrom 1 Mai SA, castigurile fiind de aproximativ 24.000 de euro. In perioada ianuarie - septembrie 2005 a fost si membru in Consiliul de administratie al Petrom, presedinte al Consiliului de supraveghere al BCR, dar si membru in Comisia de privatizare a CEC.

    De asemenea, incepand din 22 august 2005, Sebastian Vladescu a devenit ministru al finantelor. Castigurile oficiale din 2005 au fost de 263.000 lei, echivalentul a 72.000 euro. In 2006, conform ultimei declaratii de avere, Vladescu a castigat 224.503 lei, adica 64.000 euro. Totalul castigurilor salariale ale lui Sebastian Vladescu in perioada 1990-2007 este astfel evaluat la 366.000 euro.

    La aceasta suma se adauga si castigurile obtinute de sotia sa (pana in 2004) Carmen Vladescu, aproximate la 84.000 de euro. Aceasta inseamna un total de aproximativ 460.000 de euro.

  • Venituri din dividende: 1.463.500 euro
    Succesul in afaceri, ca si in politica, i-a fost asigurat lui Vladescu de catre Calin Popescu Tariceanu, prieten si partener al acestuia in doua societati: Antrepriza de Lucrari Publice si Industriale - ALPI SA (cu sediul la domiciliul lui Tariceanu) si Leader High-Tech SA.

    Firmele in care Sebastian Vladescu s-a implicat ca actionar si/sau administrator sunt destul de numeroase: Hemat-Rom SRL (26%), Centrul Medical Polimed SRL (29%), Romanian Soft Company SRL (26%), Rapid Credit SRL (1%), P.V.B.

    Euroconsulting SRL (85%), Boss Constructii si Consultanta SRL (50%), Boss Exim Trading Group SRL (33%), Leader High-Tech SA (18,5%), Clean Up SA (33%), Climat Change SRL (50%), Antrepriza de Lucrari Publice si Industriale - ALPI SA (25%), Tipo Trading SRL, Medist SA, Medist ZL SRL, Topanel SRL, Altipo Construct SA, CVS Constructii si Investitii Imobiliare SRL si Event 4 You SRL.

    In aprilie anul trecut, fiul sau, Alexandru Sebastian, a infiintat firma S.V.I Concret Impex SRL, cu sediul pe str. Virgil Madgearu nr. 16-18, Bucuresti. Astazi, conform ultimei declaratii de interese, Vladescu n-ar mai detine actiuni decat la societatea P.V.B. Euroconsulting SRL.

    Hemat-Rom SRL a fost infiintata in 1992, cu sediul in str. Siret nr. 10, Bucuresti, iar Sebastian Vladescu a detinut aici 26 de parti sociale (26%) in valoare de 26.000 lei.

    Conform datelor inregistrate pe site-ul oficial al Ministerului Finantelor, societatea Hemat-Rom a avut, in perioada 1999-2005, urmatoarele profituri nete: 420,9 lei (1999), 94,7 lei (2000), 7680 lei (2001), 128.829,5 lei (2003), 185.005,9 lei (2004) si 7.586 lei (2005). In 2002, societatea a avut pierderi nete de 26.015,6 lei.

    Dividendele cuvenite lui Sebastian Vladescu in aceasta perioada au fost de 22.177,72 euro.
    Centrul Medical Polimed SRL, infiintat in 1997, are sediul in strada Caraiman nr. 65 din Bucuresti. Vladescu a detinut la aceasta societate 29% din capitalul social, actiuni in valoare de 2.900 lei. Firma a inregistrat profituri in 2004 (118.767,1 lei) si 2005 (18.316,5 lei), iar in perioada 1999-2003 a avut pierderi nete de 53.000 lei. Dividendele corespunzatoare profiturilor inregistrate au fost de 9.964 euro.

    Romanian Soft Company, cu sediul in str. Ion Urdareanu nr. 34 din Bucuresti a fost infiintata in 2000 si i-a avut ca actionari pe Sebastian Vladescu (26%), Ionel Manole (26%), Elisei Craciun (24%) si Gheorghe Gabriel Oprea (24%).

    Firma a avut pierderi in 2001 si 2002, iar profiturile nete au fost urmatoarele: 3,08 miliarde lei vechi (2003), 1,94 miliarde lei vechi (2004) si 176, 9 milioane lei vechi in 2005. Dividendele corespunzatoare pentru Sebastian Vladescu au totalizat in acesti ani 46.571 euro.
    Rapid Credit SRL, societate la care Vladescu a declarat ca detine 1% din capitalul social, a fost infiintata in 2003, cu sediul la aceeasi adresa cu Romanian Soft Company, dar nu mai apare azi in documentele de la Registrul Comertului. In schimb, in locul acesteia figureaza, cu acelasi cod fiscal, societatea Eficonsult Proiect SRL.

    Asta inseamna ca firma Rapid Credit si-a schimbat intre timp numele. In perioada 2003-2005, firma a inregistrat pierderi.

    Climat Change SRL este o societate care nu figureaza la serviciul electronic al Oficiului National al Registrului Comertului, desi Sebastian Vladescu a declarat, in 2006, ca detine actiuni in valoare de 50 milioane lei vechi (50% din capitalul social) la o firma ce poarta aceasta denumire.

    Este posibil totusi ca societatea la care s-a referit Vladescu sa fie Climate Change SRL, societate infiintata in 2005, cu sediul in bd. Burebista nr. 3. Firma a avut, in 2005, pierderi de 5.241 lei.
    P.V.B. Euroconsulting SRL, cu sediul in bd. Burebista nr. 3 (acelasi sediu cu al Climate Change SRL), apt. 88, Bucuresti, a fost infiintata in 1997 si are ca obiect de activitate „comert cu amanuntul neefectuat prin magazine“ (1999) sau „activitati de consultanta pentru afaceri si management“ (2000-2005).

    Societatea a ramas, conform ultimei declaratii de interese a lui Sebastian Vladescu, din decembrie 2006, singura in care acesta ar mai fi direct implicat, cu o participatie de 85% (850 lei) la capitalul social pana in 2006, iar, ulterior, de 75%.

    Profiturile nete inregistrate in perioada 1999-2005 au fost urmatoarele: 136,375 milioane lei vechi (1999), 120,63 milioane lei vechi (2004) si 1,5 miliarde lei vechi (2005). Dividendele corespunzatoare cuvenite lui Vladescu au fost de 44.869 euro. De mentionat ca printre actionarii acestei societati figureaza si fiul lui Sebastian Vladescu, Alexandru.

    Boss Constructii si Consultanta SRL, cu obiect de activitate „consultanta pentru afaceri si management“, are sediul in strada Varsovia nr. 4, Bucuresti si a fost infiintata in 2004. Sebastian Vladescu a declarat ca detine 50% (50 mil. lei) din capitalul social al acestei societati. Profiturile nete inregistrate in 2004 si 2005 au fost de 180,199 milioane lei vechi. Dividendele corespunzatoare totalizeaza 123.211 euro.

    Boss Exim Trading Group SRL, infiintata in 1998, are acelasi sediu cu Boss Constructii si consultanta, iar ca obiect de activitate „comert cu ridicata al altor produse“. Contributia lui Sebastian Vladescu la capitalul social al acestei firme este de 3,3 milioane lei vechi (33%).

    Profiturile nete inregistrate in perioada 1999-2005 au fost urmatoarele: 860,840 milioane lei vechi (1999) si 6,5 miliarde lei vechi in 2003. Dividendele cuvenite actionarului Vladescu au fost de 59.083 euro.

    Clean Up SRL, cu sediul tot in str. Varsovia nr. 4 Bucuresti, a fost infiintata in 1998 si are ca obiect de activitate „alte activitati de servicii prestate in principal intreprinderilor“. Sebastian Vladescu a detinut aici (cel putin pana in 2006) 33% din capitalul social, valoarea nominala a actiunilor sale fiind de 8.250 lei.

    Firma a inregistrat profituri doar in 1999 (42,037 milioane lei vechi), in anii urmatori fiind trecuta pe pierderi. Valoarea dividendelor cuvenite actionarului Vladescu este de 851 de euro.

    Leader High-Tech SA, cu sediul in str. Caraiman nr. 65, a fost infiintata in 1998, cu o participatie de 18,5% la capitalul social, din partea lui Sebastian Vladescu. Obiectul de activitate al firmei este comertul cu amanuntul in magazine specializate. Dupa pierderi de peste 730 milioane lei vechi in 1999, firma a avut profituri nesemnificative (2,3 milioane lei vechi) in perioada 1999-2005.

    In aceasta firma, Sebastian Vladescu l-a avut ca asociat, printre altii, pe Calin Popescu Tariceanu care detinea 10% din capitalul social. Ceilalti asociati au fost Nicolae Rotileanu (49%) si Ionel Manole (12,5%), iar, ca actionar persoana juridica, societatea Medist SRL (10%), cu sediul in bd. Burebista nr. 3, ap. 35.

    Printre administratorii Leader High-Tech au fost Sebastian Vladescu si fosta sa sotie, Carmen.

    Medist SA, infiintata in 1994, are sediul in str. Caraiman nr. 65 din Bucuresti si a fost administrata, cu mici intreruperi, de catre Sebastian Vladescu. In 2005, fosta sotie a lui Vladescu, Carmen, detinea aici 55,5% din capitalul social.

    Profiturile nete inregistrate de Medist SA au fost: 6 miliarde lei vechi (2000), 10,77 miliarde lei vechi (2001), 20,7 miliarde lei vechi (2002), 26 miliarde lei vechi (2003), 20 miliarde lei vechi (2004) si 12 miliarde lei (2005). Dividendele care i-au revenit lui Carmen Vladescu au fost de 1.618.185 euro in perioada 2000-2005.

    Avand insa in vedere faptul ca la sfarsitul anului 2004 Sebastian Vladescu si-a parasit sotia este de presupus ca nu a mai incasat dividendele pe 2004 si 2005, adica 462.007 euro. Prin urmare, castigurile posibile intrate in pusculita ministrului Vladescu din dividendele de la societatea Medist au fost de 1.156.178 euro.

    Antrepriza de lucrari publice si industriale - A.L.P.I. SA a fost infiintata in februarie 1999, cu sediul la domiciliul lui Calin Popescu Tariceanu din str. Sf. Spiridon nr. 6, Bucuresti, cu obiectul de activitate „constructii de cladiri si lucrari de geniu“.

    Actionarii acestei firme au fost urmatorii: Calin Popescu Tariceanu (25%), Sebastian Vladescu (18%), Gabriel Ioan Pivnicov (14%), Giuseppe Rossi (10%), Rita Iosca (5%), Nicolae Drumen (15%) si Cristian Alexandru Boureanu (13%). Firma a inregistrat profit doar in 2001 (85,977 milioane lei vechi), restul timpului functionand, oficial, in pierdere. Eventualele dividende incasate de Vladescu se ridica la maximum 595 de euro.
    Cum am spus deja, Sebastian Vladescu s-a mai implicat si in alte firme, numai ca este prea complicata reconstituirea cu exactitate a traseului acestuia prin puzderia de afaceri precum Medist ZL SRL, Topanel SRL, Altipo Construct SA, CVS Constructii si Investitii Imobiliare SRL sau Event 4 You SRL.

  • Venituri din vanzari: 480.500 de euro
    Conform declaratiei de avere din septembrie 2005, Sebastian Vladescu detinea atunci doua terenuri achizitionate in 2004 si pe care le-a vandut imediat dupa ce a devenit ministru. Este vorba despre un teren de 953, 32 mp, situat in str. Ion Urdareanu nr. 34, si un altul de 324,28 mp, situat pe {oseaua Nordului nr. 94-96, Vladescu detinand o patrime din primul si jumatate din cel de-al doilea.

    Valoarea terenului din Urdareanu (strada situata in zona 13 Septembrie/ Panduri) este de aproximativ 950.000 de euro (1000 euro/mp). Partea lui Vladescu din aceasta suma este de 237.500 de euro. Celalalt teren, situat in {oseaua Nordului, este evaluat la aproximativ 486.000 euro (1.500 euro/mp), partea lui Vladescu fiind de 243.000 de euro.

    Asadar, din vanzarea celor doua terenuri, la pretul pietei, conturile lui Sebastian Vladescu ar fi trebuit sa consemneze un plus de aproximativ 480.500 de euro. In mod ciudat insa, conturile lui Sebastian Vladescu au consemnat o crestere de zece ori mai mica, cu doar 48.980 euro si 83,8 milioane lei vechi, fata de sumele consemnate in declaratia de avere anterioara.

    Un alt aspect interesant este lipsa oricaror informatii, din declaratiile de avere ale lui Vladescu, cu privire la aceasta tranzactie sau la ‚amanunte“, obligatorii de altfel, precum „valoarea de impozitare“ sau „modul de dobandire“ a acestor terenuri.

    De asemenea, in ultima declaratie de avere, din decembrie 2006, exista mai multe rubrici, a caror completare este obligatorie, dar in care ministrul Vladescu a trecut cuvantul „idem“, iar daca vrei sa consulti vechea declaratie de avere, ca sa vezi ce declarase la acea rubrica, n-o mai gasesti pe site-ul guvernului sau al ministerului.

  • Imprumuturi acordate: 47.706 euro
    Conform ultimei declaratii de avere, el a creditat trei dintre firmele detinute (PVB Euroconsulting, BOSS Exim Trading Group SRL si Centrul Medical Polimed SRL) cu suma totala de 168.139,73 lei, adica 47.706 euro.

  • Conturi: 30.078 euro
    In ultima declaratie de avere, Vladescu a consemnat ca detine in conturi din doua banci, BCR si Egnatia Bank, 53.935 lei (15.921 euro) si 14.157 euro, adica un total de 30.078 euro.

    Carte de vizita

    Actualul ministru al finantelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vladescu, s-a nascut pe 3 aprilie 1958 in Bucuresti. A absolvit Facultatea de Comert din cadrul ASE Bucuresti in 1983 si a fost repartizat la Combinatul de oteluri speciale din Targoviste, ca economist.

    Dupa cateva luni insa s-a transferat la IRVMR (Intreprinderea de reciclare si revalorificare a materialelor refolosibile), unde a lucrat pana in 1990. In aceasta perioada, si-a dezvoltat simtul afacerilor, prin comercializarea martisoarelor in intersectiile din Capitala. Dupa 1990, s-a lansat in vanzarea de ziare cu geamantanul pe ruta Ploiesti-Campina.

    Conform propriilor sale declaratii, se castiga bine din acest soi de afacere. Prin 1991 a renuntat la ziare si a trecut la castraveti bulgaresti. „Cumparam de la vecini castraveti la borcan, nectar, ardei si alte produse alimentare si le vindeam in Romania. Asta a fost cea mai buna afacere din acea perioada“, a declarat presei Sebastian Vladescu.

    Bisnita cu castraveti bulgaresti a fost si ea rapid inlocuita cu o alta „afacere“, comertul cu haine in Ucraina. Astfel, prin 1992, „capitalistul“ Vladescu lua calea vecinilor de la rasarit cu o Dacie-papuc incarcata cu haine, la dus, si cu „produse industriale“ (incalzitoare ceramice, fierbatoare, stetoscoape, prize, surubelnite etc.) la intoarcere.

    Este greu de presupus ca la acea vreme comerciantului nostru de doi lei ii trecea prin minte ca are in torpedou bastonul de ministru al finantelor.

    Oficial, in perioada 1990-1992, Sebastian Vladescu era actionar si director al firmei Gas Prod Com SRL Bucuresti, iar afacerile cu ziare, castraveti, pantaloni scurti si fierbatoare se traduceau prin „activitati de marketing si activitati financiar-bancare, finantari, plati, operatiuni valutare“ etc.

    In perioada 1992-1994, a devenit actionar si director la societatea Comp Banc SRL, iar in urmatorii trei ani (1994-1997) la societatea Medist SA. De mentionat ca toate cele trei societati au avut acelasi obiect de activitate.

    In ianuarie 1997, Sebastian Vladescu este numit, in calitate de „specialist“ al Conventiei Democratice, secretar de stat la Ministerul Industriilor si Comertului, condus de Calin Popescu Tariceanu. El ocupa acest post pana in iunie acelasi an, cand este destituit si transferat in postul de consilier al ministrului Tariceanu.

    In perioada februarie-august 1997, Vladescu este plasat si la Eximbank, pe un post din cadrul Comisiei interministeriale de garantii si credite. De asemenea, in septembrie 1997, este numit membru in Consiliul de administratie al SNP Petrom, unde ramane pana in aprilie 1998, functie omisa din CV-ul sau oficial.

    In ianuarie 1998, el devine consilier al ministrului finantelor Daniel Daianu, pana in aprilie 1998. Functiile detinute in guvern nu l-au determinat sa renunte insa la afaceri, dovada fiind faptul ca, dupa plecarea de la Ministerul Finantelor, Vladescu s-a reintors in functia de director financiar al controversatei firme Medist SA.

    In octombrie 1999, Vladescu este numit consilier al lui Decebal Traian Remes, ministrul finantelor de atunci, functie ocupata pana in decembrie acelasi an. In ianuarie 2000, este numit secretar de stat in ministerul lui Remes, unde ramane aproape un an.

    Pozitia de secretar de stat la finante ii aduce lui Vladescu mai multe privilegii, cum sunt posturile de la Eximbank (Comisia de garantii pentru credite externe), AVAB (presedinte al Consiliului de incredere), Camera Auditorilor (presedinte), BCR (membru in comisia de privatizare, pana in ianuarie 2001) si CEC (membru in Consiliul de administratie, pana in ianuarie 2001).

    Dupa schimbarea puterii de la sfarsitul anului 2000, Sebastian Vladescu revine la afacerea Medist SA, ca director financiar, dar este propulsat si in alte functii strategice si bine remunerate.

    Astfel, in perioada 2002-februarie 2003 este membru in Consiliul de administratie al Petrom Service, iar in perioada 2002-2005 (pana la numirea in functia de ministru al finantelor) este membru in Consiliul de administratie al Upetrom 1 Mai SA.

    Vladescu a mai detinut, in perioada 2003-2005, si functia de membru in Consiliul de administratie al ONG-ului CEROPE (Centrul Roman de Politici Economice). In 2005 este desemnat, de Calin Popescu Tariceanu, reprezentantul guvernului in Consiliul de administratie al Petrom SA. Tot in 2005, in aprilie, Vladescu devine presedinte al Consiliului de supraveghere al BCR.

    La fel, ocupa un loc si in Comisia de privatizare a CEC. In 22 august 2005, Sebastian Vladescu este numit, de prietenul si partenerul sau de afaceri, Calin Popescu Tariceanu, in functia de ministru al finantelor, inlocuindu-l astfel pe Ionut Popescu.

    Partenerii de afaceri ai lui Sebastian Vladescu, specialisti in tranzactiile cu armament

    Una dintre societatile lui Sebastian Vladescu, Boss Exim Trading Group SRL a fost implicata, conform dezvaluirilor dintr-un cotidian central, in afaceri cu armament pe relatia Africa. Firma a fost infiintata de Sebastian Vladescu (33%), Bogdan Ceauselu (34%) si Otto Breuer (33%).

    Conform declaratiilor date presei de Bogdan Ceauselu, firma s-a ocupat oficial de reparatia tehnicii militare exportate in tari din nordul Africii. In firma a fost atras si specialistul in acest tip de afaceri, Adrian Ghita, fost angajat la Romtehnica si fiul fostului general Grigorie Ghita.

    Asociatii lui Vladescu aveau vechime in afaceri cu structurile militare, Bogdan Ceauselu fiind implicat in mai multe tranzactii cu armata romana, iar Otto Brauer fiind general in rezerva, fost adjunct al Centralei Canalului Dunare-Marea Negra.

    In ceea ce-l priveste pe Adrian Ghita, acesta a fost implicat intr-o operatiune de export ilegal de grenade antitanc, preluate de la o firma bulgareasca si comercializate in Egipt fara a avea toate licentele necesare, caz aflat in atentia autoritatilor romane. Ulterior, el a fost indepartat din firma lui Vladescu, chipurile pe motiv ca „nu-si facea treaba“.

    Firma ministrului, acuzata de piraterie software

    Organele de cercetare penala au fost sesizate anul trecut, de catre societatea Omnis Group SRL, cu privire la utilizarea ilegala de catre una dintre firmele lui Vladescu, Romanian Soft Company (RSC), a codurilor-sursa ale unor programe software (ISIS si ISIS Net). Pe baza acestor coduri, firma RSC a realizat pachete de programe pe care le-a vandut ulterior, prin Medist SA, altor societati.

    Asa cum am mai semnalat in revista noastra, o expertiza a Oficiului Roman al Drepturilor de Autor (ORDA) a constatat deja pirateria software pusa in seama firmei lui Vladescu: „Programele pentru calculator ARES.net, CARE.net si Ambulance, realizate de catre SC Romanian Soft Company SRL (RSC), contin parti semnificative copiate din programul ISIS.net, realizat de catre SC Omnis Group

    SRL“. Firma Omnis Group a acuzat un prejudiciu de aproximativ 7,2 milioane de euro. Doi dintre fostii angajati ai Omnis Group, care avusesera acces nelimitat la codurile-sursa invocate, au fost angajati la Romanian Soft Company si au realizat programele comercializate ulterior.

    Culmea, pentru realizarea acestor softuri, societatea RSC a beneficiat de 50.000 de euro din fonduri Phare, la putin timp dupa ce Sebastian Vladescu a parasit functia de secretar de stat in Ministerul Finantelor.

    Firma lui Sebastian Vladescu n-a recunoscut frauda, iar toate demersurile oficiale ale reprezentantilor firmei Omnis Group pe langa premierul Tariceanu, pentru a li se face dreptate, au ramas fara rezultat, lucru firesc daca tinem cont de relatia de prietenie si afaceri dintre Vladescu si Tariceanu.

    Cheltuieli: 1.224.592 euro

  • Cheltuieli cu cosul zilnic: 408.000 euro
    Pana la intrarea in guvern, Sebastian Vladescu a fost un om de afaceri care s-a invartit discret in lumea buna a politicii. Atat stilul de viata afisat de acesta, cat si pozitiile importante din guvern sau din companii precum BCR, CEC, Petrom sau Eximbank i-au impus un nivel de trai peste medie, ceea ce ne determina sa apreciem un nivel al cheltuielilor casnice lunare de minimum 2.000 de euro.

    In cei 17 ani care au trecut, valoarea acestor cheltuieli a fost astfel de cel putin 408.000 de euro, cu mentiunea ca am inclus aici si cheltuielile ocazionate de concedii in tara sau strainatate, cinele, cheltuielile de scolarizare a copilului etc.

  • Achizitii: 816.592 euro
    Conform declaratiilor de avere, Vladescu a achizitionat doua terenuri, trei apartamente, 25 de ceasuri de firma, tablouri, o motocicleta si o arma de vanatoare. In 1998, el a achizitionat doua apartamente de 159,56, respectiv 77,64 mp, situate in acelasi bloc, pe str. Vasile Conta nr. 3-5 din Bucuresti.

    Valoarea de impozitare a acestora era, in 2005, de 1,246 miliarde de lei vechi, respectiv 960,8 milioane lei vechi. Valoarea de piata, din 1998, a celor doua apartamente a fost de aproximativ 166.000 de euro, calculul facandu-se la 700 de euro/mp.

    Am tinut cont, in acest calcul, atat de pozitia privilegiata pe care a avut-o, atunci, in guvern Sebastian Vladescu, cat si de faptul ca locuintele sunt situate pe o straduta paralela cu bd. Magheru, deci intr-o zona ultracentrala. Valoarea de azi a acestor apartamente este de minimum 355.000 de euro, pretul zonei fiind de cel putin 1.500 de euro/mp.

    O alta achizitie imobiliara, facuta in 2003, este un apartament de 78 mp situat in bd. Ferdinand nr. 2, parter, Sinaia, cu o valoare de impozitare de 964,6 milioane lei vechi. Pentru a cumpara acest apartament, Sebastian Vladescu a facut un credit de 23.000 de euro, pe cinci ani, la Egnatia Bank.

    Cum valoarea unui astfel de apartament este de aproximativ 70.000 de euro, este de presupus ca Sebastian Vladescu a contribuit cu diferenta (cash) de 47.000 de euro. In 2004, el a mai achizitionat doua terenuri intravilane situate in zona 13 Septembrie/Panduri (str. Ion Urdareanu), respectiv {oseaua Nordului. Primul are suprafata de 953,32 mp, iar celalalt 324,28 mp.

    Deoarece Vladescu n-a precizat in declaratia de avere din septembrie 2005 valoarea acestor terenuri, cum era obligat de lege, o publicam noi, la nivelul pietei. Astfel, primul dintre terenuri, este evaluat la 726.656 euro (800 euro mp in 2004). Localizarea acestuia in str. Ion Urdareanu nr. 34 este aceeasi cu a firmei Romanian Soft Company SA, la care a detinut 26% din capitalul social.

    Cum firma are patru actionari, este posibil ca achizitionarea acestui teren sa fi fost facuta prin contributia actionarilor, iar aportul lui Vladescu la aceasta achizitie sa fie de 181.664 euro. Cel de-al doilea teren, situat in {oseaua Nordului a valorat, in 2004, 390.000 de euro (1.200 euro/mp). Valoarea de achizitie a celor doua terenuri este deci de 544.592 euro.

    El a mai declarat, in 2005, aproximativ 25 de ceasuri de firma, evaluate la un miliard de lei vechi, adica aproximativ 27.600 de euro, precum si tablouri in valoare de 13.800 de euro (500 milioane lei vechi). In 2006, el a mai achizitionat o motocicleta in valoare de aproximativ 7.000 de euro (printr-un credit pe un an), plus o arma de vanatoare Beretta, de 1.200 de euro.

    Achizitiile declarate de Sebastian Vladescu sunt astfel evaluate la 1.371.392 euro. De asemenea, a mai achitat 16.000 de euro, la Egnatia Bank si Moto-Husaberg, in contul creditelor de 23.000 de euro, respectiv 7.000 euro.

    Dan Badea





  • 5061 vizualizari


    Abonare la comentarii cu RSS

    ESRI

    Top 10 articole cele mai ...



    Hotnews
    Agenţii de ştiri

    Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
    hosted by
    powered by
    developed by
    mobile version