In timp ce adversarii lui Tarian Basescu, ai Monicai Macovei si ai sustinatorilor reformei justitiei isi continuau razboiul politic creind o comisie de ancheta parlamentara menita sa investigheze presupuse incalcari prezidentiale ale constitutiei, juristii din senat au dat aproape pe neobservate o noua lovitura statului de drept.

Retetele sunt vechi si incercate. Sub perdeaua de fum a tunurilor tragind in presedinte, Comisia juridica din Senat a aprobat in doar citeva minute deposedarea Monicai Macovei de atributia de a-l numi pe procurorul general al tarii.

Tot ei au repus in vigoare Codul penal propus de Rodica Stanoiu de la partidul lui Dan Voiculescu, o fosta demnitara a partidului stat pesedist, gasita vinovata de CNSAS pentru colaboarea cu securitatea. Ce imagine proiecteaza astfel Romania? Ce efecte va avea acest razboi politic pentru evolutia tarii? Ce e in capul celor care-l poarta? Citeva intrebari, porbabil.

Si citeva raspunsuri extrase din manulalele de propaganda ale miscarilor si regimurilor totalitare.

Bunaoara: Cum protejam o realitate care a devenit tot mai insuportabila? Nimic mai lesnicios. Suspendind-o in irealitate. La adapostul ei hotul se poate preface ca a redevenit cinstit si scapa de pedeapsa fara sa-i returneze pagubitului nimic din ceea ce i-a furat.

Dar cum facem o restauratie totalitara, fara sa ne folosim de bitele politiei politice si de lampasele minerilor? Simplu: imbracindu-i pe restauratori in haina democratiei.

Cum le asiguram in continuare piinea si cutitul securistilor, amenintati sa scape situatia de sub control din pricina unui presedinte hotarit sa intre in istorie ca un Hercule care curata grajdurile dimbovitene ale lui Augias? Nici o problema. Punind un om de frunte al anchetatorilor securitatii la cirma unei comisii cu misiunea de a-l ancheta pe cel care a deschis arhivele securitatii.

Cum le garantam imunitatea comunistilor, din al caror jaf ni s-au constituit averile acumulate prin sistematica devalizare a tarii in conditii de postcomunism-capitalist? Dupa acelasi tipic. Tintuindu-l la stilpul infamiei pe osinditorul comunismului. La urma urmei, individul, vom afirma staruitor, „a pacatuit grav”.

A indraznit sa insarcineze un istoric de prestigiu sa intocmeasca un raport de natura sa descrie cu lux de amanunte si sa condamne macar o parte din infamiile antidemocratice prin care a fost tirita Romania, ce-i drept nu din 1944, ci din 1937 incoace.

Si cum salvam o mafie? Aplicind modelul sicilian. Pedepsind la singe incalcarea omertei si a tuturor celor care sustin primatul justitiei asupra regulilor Cosei Nostra. Individul in cauza s-a incumetat sa vorbeasca. A murdarit onoarea familiei, depunind marturie considerata de prea multi dreapta si adevarata la judecata natiunii.

Individul e un apostat, un renegat, pe care noi l-am lansat, dotat si inarmat pentru ca apoi sa ne infiga pumnalul legii in spinare. Si pe de-asupra ameninta sa ne bage mina in buzunar, secind mlastina coruptiei, in care ne simtim atit de bine. In plus, populist si demagog cum e, a ramas singurul om politic pe deplin legitim, ales pe fata, nu pe liste, cu vot uninominal.

Ceea ce, fireste, ne strica rau imaginea patrulaterala, noua celor, care, penelisti puri si pesedisti onorabili cu inclinatii peremiste si salarii calculate in barili cum suntem ne-am tradat cum am vrut si am putut agenda noastra electorala; ne-am incalcat promisiunile facute; am violat angajamentele pe care ni le-am asumat fata de tara, fata de straini.

Or, leninismul si nazismul ne invata ca imaginea e totul. Imaginea? Suntem maestri si-n acest domeniu. Avem in galantar nu numai ziare, trase ziua la xeroxul nocturn al "Saptaminii" ceausiste, ci mai ales sticle si antene. Si daca tot nu ne mai putem infatisa credibil pretentia de a fi usa de biserica n-avem decit sa-l demascam cu furie proletara pe inamicul public number one.

Ce daca omul reprezinta Romania in lume? Nici o problema. Ce daca proiecteaza imaginea ei catre civilizatie? Ei si? Ceva din murdaria improscata in dreapta si in stinga tot i se va lipi de tricoul sau marinaresc.

Si daca nici asta nu tine, pentru ca prea s-a fumat? Sa nu ne impacientam. Avem ac de cojocul orisicui. Executam subtil actiunea punerea semnului egalitatii intre Felix, cel intunecat la chip si promotorul veritabil al lui „Fiat lux”, (fie lumina), caruia, fara dovezi, un moderator suspendat in irealitatea tv, isi aroga manipulator libertatea de-a-l califica drept "Pinocchio".

In rastimp, de ochii lumii, se mimeaza obiectivitatea intrebind in dreapta si in stinga cit de credibila e o comisie de ancheta alcatuita si condusa cum a hotarit familia, care, in orice stat civilizat are drept scpop nu sa condamne, ci sa investigheze, nu sa acuze, ci sa elucideze.

Incercam cu disperare deci sa-i tirim in haznaua noastra cea de toate zilele pe toti cei inca nediscreditati indeajuns, care, altminteri, le-ar servi drept far moral romanilor rataciti in ceata, printre nalucile scornite chiar de noi. Si mai iscam zizanie. Inventam societati civile imaginare spre a le contrapune celei reale. Si-i acuzam pe acuzatori.

Iar pentru ca urletul hotului menit sa acopere tipatul pagubasului sa fie mai strident invitam insistent si in numar covirsitor la antenele noastre politicienii de pe statele de plata ale familiei, precum si anexele lor comentatoare. E-un calcul eficace. Sub persistentul zid sonor al ostirii vinzatorilor de gogoase scincetul firav al avocatilor celui nedreptatit se va pierde negresit.

Si ce ne pasa noua, ca pretul pentru toate acestea e exorbitant? Ca, dupa modelul iliescist, Romaniei i se reimprima chipul democraturii originale? Ca propulsam tara undeva departe de lumea libera a statelor de drept occidentale? Ca UE nu va avea incotro si va trebui sa activeze clauzele de salvgardare? Ca electoratul si-ar putea pierde si ultimul rest de incredere intr-o democratie atit de rau

mimata si minata? Toate acestea ne convin. Sau daca nu, reprezinta deocamdata, raul cel mai mic in fata pericolului prezentat de ditamai ticalosia campaniei antimafiote. Doar avem pe cine invinui, ancheta, condamna si suspenda la nesfirsit. La urma urmei, mamilaga nu prea explodeaza, nu-i asa? Iar noi, mogulii, trebuie sa ne aparam „saracia si nevoile si neamul”.