Tudor Giurgiu si-a pus puloverul verde-crud, “de revolutionar” si a anuntat, duminica pe la pranzisor, mari miscari de trupe in televiziunea publica: reduceri de personal, despartiri de managerii neperformanti - sau care au performat, dar si-au atins limitele - reducerea cheltuielilor cu personalul si, in acelasi timp, necesitatea cresterii taxei radio-TV.
Dincolo de elementele spectaculoase, Giurgiu anunta, de fapt, ceva ce asteptam de mult: atacarea reformei institutionale in TVR.
Presa a relatat pe lung si pe larg despre conferinta de presa a lui Giurgiu, tonul relatarilor mergand de la sceptic la critic.
Aflam ca Tudor Giurgiu este ba omul PNL-ului, ba carpa lui Iliescu, ba pus in functie de “Grupul de presa Academia Catavencu, aflat acum in solda controversatului Sorin Ovidiu Vintu” (asta de la Curentul citire, ceea ce este ilar, daca ne reamintim trecerea lui Vintu pe la Curentul insusi).
Cum ar fi de ras, daca nu ar fi de plans, acuzele care i se aduc lui Giurgiu - implicit sau pe fata - pentru ca face ceea ce de ani de zile li se cere PDG-ilor sa faca: sa scada costurile, sa micsoreze numarul de angajati, sa nu permita influente editoriale.
Scapa, insa, din aceste multiple relatari miza intregii miscari: schimbarea structurala a televiziunii publice.
In primii doi ani de mandat, Giurgiu a repopulat TVR cu alt tip de figuri, oameni cu nerv, contestabili poate, dar justificabili profesional (Rodica Culcer este doar unul dintre acestia). Aflam din declaratiile lui Tudor Giurgiu ca aceasta i-a fost politica- sa schimbe intai “fata” televiziunii, cu programe si oameni noi.
In prima parte a mandatului meu, am considerat esentiala reforma la nivelul programelor - ratiunea TVR de a exista - si rezultatele deja incep sa apara. Acum este momentul pentru reformarea intregii organizatii.
Aceasta schimbare la fata a postului public de televiziune nu a ramas neobservata - cu bunele si relele. Exista oameni care au devenit suporteri ferventi ai programelor televiziunii, dar audientele principalelor canale (TVR1 si TVR 2) au scazut. Ceea ce a castigat in calitate, TVR a pierdut in “competitive edge” cu televiziunile comerciale.
Ceea ce, in sine, nu este un lucru imputabil - caci ce trebuie sa ofere un post public este o alternativa la formatul comercial, nu doar o alta versiune, mai stangace, a lui.
“Repopularea” TVR a adus figuri puternice in pozitii cheie. Poate speranta lui Giurgiu a fost ca aceste persoane sa transfore singure sistemul din interior. Poate ca a fost doar o asteptare nerealista, sau poate o greseala de tactica. A devenit insa evident ca sistemul nu poate fi reformat decat cu buldozerul si ca puterea de transformare a “persoanelor” este limitata.
E nevoie de o interventie in forta pentru demontarea mecanismelor care se auto-intretin si care tind sa pastreze acest status quo.
Asta este, cred eu, ce a a anuntat Tudor Giurgiu ieri (cu o pregatire de artilerie in cursul saptamanii trecute, in dreptul la replica acordat Jurnalului National si publicat de ziar).
In esenta, astept sa vad: o redimensionare justa a personalului din televiziunea publica, o reasezare a bugetului cu accente pe productia/achizitia de programe (asa cum o cer normele europene), o simplificare si o crestere a transparentei functionarii institutiei, o consolidare a independentei sale editoriale si functionale.
Toate acestea se cer facute cu doua conditii fundamentale: cu respectarea legilor si fara sa se vada “pe sticla” altceva decat efectele pozitive (cate or fi, cand or fi). Aici cred ca sta marea provocare a lui Tudor Giurgiu.
Mi se pare deja stangace declaratia publica referitoare la lipsa de incredere in managementul Rodicai Culcer in conditiile in care evaluarea activitatii acesteia nu s-a produs. Stangace si lipsita de loialitate profesionala - discutia trebuia sa se poarte intai intre cei doi, apoi in public.
Restructurarea schemei de personal se va lovi - asa cum s-a mai lovit - de prevederile Codului Muncii si ale Contractului colectiv de munca. Rezultatele acestei confruntari nu sunt nici pe departe clare. TVR a mai pierdut un proces intentat de angajati disponibilizati (in 1994, daca nu ma insel).
In procesul de reformare se vor face, cu siguranta, greseli - pe care le sper “oneste”. Tudor Giurgiu va avea de indurat critici - de drept sau pe nedrept - si rabdarea lui, ca om, va fi greu pusa la incercare. Cred insa ca Tudor Giurgiu si-a calculat bine riscurile si a decis ca merita efortul.
Pentru ca miza, in acest moment este uriasa: sa demonstreze ca “sistemul” poate fi batut, ca poate fi reformat si ca televiziunea poate fi publica in mandat si prestatie. Teama mi-e ca daca demersul esueaza - din prea putina pricepere, din prea putine forte, din prea putina sustinere - mesajul va fi clar :”Noi de-aicea nu plecam”.
Iar sistemul va continua sa se auto-intretina si sa se auto-protejeze. Pe banii nostri.
