Masina lui James Bond redevine britanica

Ford a vandut Aston Martin pentru 925 milioane de dolari

de Dragos Comache     HotNews.ro
Luni, 12 martie 2007, 0:00


Aston Martin DB5
Foto: Autonet.ca

Compania americana Ford a vandut producatorul de automobile de lux Aston Martin unui grup de investitori condus de David Richards, fostul manager al echipelor de Formula 1 Benetton si BAR, pentru suma de 925 milioane de dolari, transmite Reuters. Este de asteptat ca tranzactia sa se finalizeze in al doilea trimestru al acestui an.

Al doilea constructor auto american va mai pastra o participatie in valoare de 77 milioane dolari in Aston Martin.

Consortiul condus de David Richards cuprinde compania acestuia - Prodrive, doua firme din Kuweit - Investment Dar si Adeem Investment Co, si o companie controlata de bancherul american John Sinders.

In luna august, oficialii Ford declarau ca iau in considerare vanzarea marcii Aston Martin pentru a putea investi in celelalte marci pe care grupul le detine.

Grupul auto american a raportat, in 2006, cele mai mari pierderi din istoria sa, de 12,7 miliarde de dolari, in conditiile in care cresterea preturilor la combustibili si majorarea dobanzilor au scazut interesul consumatorilor pentru camionete si SUV-uri, categorii care anterior au avut cele mai mari ponderi in vanzarile si profitul companiei.

Ford implementeaza un plan de restructurare de patru ani, care prevede inchiderea a 16 uzine si disponibilizarea a 45.000 de angajati.

"Vanzarea Aston Martin sustine principalele obiective ale companiei privind restructurarea, pentru a opera profitabil la volume mai reduse si avand o linie modificata de modele", a declarat Alan Mulally, directorul general al Ford.

Preluata integral de Ford in 1993, Aston Martin a fost infiintata la inceputul Primului Razboi Mondial.

Popularitatea marcii a crescut dupa ce un model Aston Martin a aparut, in 1964, in filmul "Goldfinger", din seria James Bond, aceste masini fiind asociate ulterior cu toate filmele in care personaj principal era agentul 007.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


93 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by