Truisme (de Radu F. Alexandru)

de Radu F. Alexandru     Bursa
Vineri, 16 martie 2007, 0:00



Sigur ca, pe fond, Calin Popescu Tariceanu nu poate fi decat cel pe care cei mai multi dintre comentatorii si analistii politici l-au identificat la inceputul mandatului de premier si l-au gratulat cu o serie de epitete dintre care ”Slabiceanu”, ”Moliceanu” sau ”Razgandiceanu” sunt printre cele mai cuviincioase.

Dar a nu observa ca, de o vreme, personajul care evolueaza acum sub acelasi nume ofera o imagine cu totul noua, pe cat de inedita pe atat de surprinzatoare, inseamna a proba o miopie dintre cele mai putin productive.

Nu stiu si nici nu cred ca pana la urma are vreo importanta daca produsul lansat acum pe piata este rezultatul vrajilor unui Arthur Finkelstein, despre care se spune ca este capabil sa transforme orice in bici, sau a presiunii exercitate clipa de clipa de echipa Antonescu, Orban & comp.

Fapt este ca tinuta primului ministru a castigat in verticalitate, pieptul este mai bombat, gesturile sunt mult mai transante, tonul exprima o barbatie pe care poti sa o crezi chiar autentica, iar, cel mai important, actiunile pe care pe care si le asuma si in care se lanseaza au o nota de cutezanta pe care pana acum nu a mai exprimat-o public niciodata.

Episodul consumat la Palatul Victoria, cand primul ministru a stat o ora intreaga alaturi de presedintele tarii fara sa deschida o singura data gura: proba ca ceea ce se intampla acolo nu era sedinta extraordinara a Executivului ci o banala tacla intre Basescu si membri guvernului, adevarata sedinta de Guvern urmand sa inceapa in clipa urmatoare iesirii presedintelui din sala, este absolut

antologic si nu si-ar mai fi putut gasi locul decat intr-un film semnat de inegalabilul Chaplin. Daca Tariceanu merge pana la capat si elimina din guvern ministri PD ramanand in fruntea unui guvern liberal, cu eventuale urme de UDMR, performanta pare remarcabila si confera PNL sansa istorica sa dovedeasca lumii intregi de ce este in stare.

Singura intrebare al carui raspuns ramane insa in aer tine de posibilitatea reala, de gradul de libertate de care se va bucura viitorul guvern Tariceanu in a-si materializa proiectele. Validarea si, ulterior, functionarea zi de zi a Executivului va fi conditionata de sustinerea de care se va bucura in Parlament. Relatiile premierului cu dnii.

Geoana, Vadim Tudor si Voiculescu sunt dintre cele mai calde si functioneaza de minune, vezi similitudinea voturilor exprimate in Parlament in chestiuni de maxima importanta: suspendarea presedintelui, motiunea anti-Macovei, ANI, etc., etc, si sprijinul promis de acestia pentru un guvern minoritar este repetat cu o insistenta in fata careia e greu sa ramai indiferent.

In plus, PSD-PRM-PC sunt tocmai aliatii de care PNL are nevoie sa scape odata de Traian Basescu, primul vinovat de ajungerea lor la guvernare. Sigur, in toata aceasta seducatoare constructie dl. Tariceanu, si toti cei care il conseiaza cu atata inspiratie, ar mai trebuie, eventual, sa ia un calcul un element de care unii sustin ca e bine totusi sa tii cont: electoratul. Oamenii.

Cei la care apelezi, din patru in patru ani sau ori de cate ori socotelile tale iti spun ca este momentul sa organizezi niste alegeri, si pe care incerci sa-i convingi ca nu au ceva mai bun de facut decat sa vina incolonati la urne si sa te voteze. Aici s-ar putea sa se iveasca o dificultate.

S-ar putea ca numarul celor deja imbecilizati de o media care, in buna-parte, ar trebui sa functioneze cu felinare rosii atarnate la ferestre, sa fie mult mai mic decat cel scontat si oamenii sa te amendeze in modul cel mai sever.

Si s-ar mai putea intampla ca tot ce se cladeste sub ochii nostri cu atata truda si cu atatea sperante sa fie maturat, la primele alegeri, ca un castel de nisip ridicat pe malul marii si singurul partid istoric care mai fiinteaza pe scena politica romaneasca sa ia drumul ireversibil al uitarii. E un risc cu o cota reala de probabilitate pe care, cu siguranta, dl. Calin Popescu Tariceanu trebuie sa-l ia in calcul si sa si-l asume.
O discutie despre pasii pe care urmeaza sa-i faca premierul Tariceanu este incompleta daca se face abstractie de rolul pe care e dispus sa-l joace in continuare PD. Despre iesirea democratilor de la guvernare s-a scris si s-a vorbit mult si bine pe parcursul ultimilor ani.

Era gestul asteptat, mai mult sau mai putin firesc, cu care ”partidul lui Basescu” ar fi urmat sa amendeze ostilitatea declarata si tot mai agresiva a partenerilor de Alianta Nu ar fi fost vorba de un gest de excesiva loialitate, de umila supusenie fata ”sefu’ de la Cotroceni”, ci doar de amendarea normala si responsabila a refuzului liberalilor de-a mai sustine

impreuna, in continuare, un acelasi program politic. Din motive care nu au putut fi niciodata clar deslusite, PD nu a dovedit forta necesara unui demers care sa fi dus inevitabil la despartirea apelor si la trasarea inconfundabila a taberelor pe scena politica, multumindu-se invariabil cu apeluri la ratiune si ”avertismente serioase”.

Discrepanta intre tonul sever al presedintelui Basescu si otareala de parada a pedistilor a ajuns atat de evidenta ca nimic nu i-a mai impiedicat pe liberali sa deschida o adevarata canonada impotriva lor.

De la acceptarea sub semnul fatalitatii a eliberari din functie a unor inalti functionari proveniti din randurile PD, argumentate de lipsa de disciplina in cadrul Executivului, la votul impotriva ministrului Macovei si a presedintelui Basescu lista actelor de capitulare a partidului dlui. Boc este lunga si greu de inteles.

Astazi, partidul care inca mai beneficiaza de cel mai mare scor in toate sondajele de opinie este somat sa aleaga: se supune vrerii premierului Tariceanu, adica a PNL+PSD+PRM+PC, sau iese de la imediat de la guvernare. Situatia este de un absurd desavarsit, iar evocarea drumului Aliantei D.A.

de pe bancile Opozitiei pana la postura de ”castigatori ai alegerilor” si ultimatumurile de azi poate fi o pilda de ceea ce se numeste in politica ”crima fratricida”.

Dar, dincolo de orice comentarii si speculatii, lectia administrata in aceste zile PD ar trebui sa fie ultimul soc de care acesta sa mai fi avut nevoie pentru a se trezi la realitate si a-si apara asa cum se cuvine credibilitatea si angajamentele asumate in fata electoratului.

Orice zi consumata intr-o relatie contra-naturii nu va face decat sa sporeasca exponential numarul celor care se intreaba tot mai insistent asupra motivelor reale care tin partidul dlui. Boc la guvernare. Intre ”dragostea de tarisoara” si ”dragostea de ciolan”, oamenii sunt infinit mai dispusi sa te crediteze cu cea de a doua vocatie.

Odata convinsi de asta, e foarte greu sa-i mai faci sa se mai intoarca o data spre tine. E un truism asupra carora democratii ar trebui sa incerce sa reflecteze cu mai multa atentie. In ordinea fireasca a lucrurilor ce tin de evidenta, cred ca ar mai fi de facut o observatie.

Cu cativa ani in urma, liderii de atunci ai PD nu au avut clar-viziunea si taria sa decupleze partidul de un lider care se transformase iremediabil din locomotiva in balast.

Azi, scepticii se pot intreba daca nu cumva liderii de azi ai partidului nu sunt pe cale sa comita imensa eroare de a decupla partidul de o locomotiva care, oricat ar fi de costisitoare, le mai poate face inca multe si imense servicii. E o alta tema asupra careia conclavul din Modrogan ar trebui sa se aplece cu maxima intelepciune.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


96 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by