Argentinianul l-a eliminat la al doilea turneu consecutiv pe numarul unu mondial

Guillermo Canas a devenit cosmarul lui Roger Federer

de S.N.     HotNews.ro
Miercuri, 28 martie 2007, 0:00


canas-online.de

Canas si-a facut un obicei in a-l scoate din competitii pe elvetianul Roger Federer, ultima reusita fiind la Mastersul de la Miami, in optimile de finala, unde argentinianul a trecut in trei seturi. In urma cu doua saptamani, in turul doi al turneului de la Indian Wells, Canas il invingea in doua seturi pe cel mai bun jucator din lume si oprea seria acestuia de 41 de victorii consecutive.

La Miami, Federer incerca sa-si apere titlul cucerit la ultimele doua editii si sa devina al doilea jucator cu trei succese consecutive in Florida, dupa Andre Agassi.

Canas n-a fost insa de acord si dupa 2 ore si 38 de minute s-a calificat in sferturile de finala, adaugand un alt nume important pe lista celor eliminati deja la acest turneu: Tim Henman, Juan Carlos Ferrero si Richard Gasquet.

Argentinianul a castigat prima mansa, la tiebreak, cu 7-2. La 1-1 in setul doi, Federer a schimbat racheta si cu ea si norocul, dominand clar, castigand mansa cu 6-2 si reusind breakul in primul ghem al setului trei. La 3-2 pentru el, elvetianul schimba din nou racheta, iar norocul trece in tabara sud-americanului.

Acesta reuseste breakul, si impinge meciul in tiebreak, ajutat si de desele greseli ale lui Federer. In jocul decisiv, elvetianul trimite o minge usoara in fileu si ii da adversarului doua mingi de meci. Pe prima o salveaza, dar apoi Canas incheie jocul ca un mare campion, cu un as.

In intalnirile dintre cei doi, Canas este unul dintre rarii jucatori din lume care are avantaj in fata lui Federer. Sud-americanul a castigat deja trei partide in timp ce elvetianul s-a impus o singura data. Argentinianul este singurul jucator din lume care l-a invins in 2007 pe Federer.

Canas, 29 de ani, a revenit in acest an in circuitul profesionist de tenis, dupa o suspendare pentru dopaj. In 2005 el fusese suspendat pentru doi ani, pentru folosirea unui diuretic, o substanta care este utilizata pentru ascunderea altor substante interzise. Canas a contestat decizia ATP si a avut in final castig de cauza, in septembrie 2006 fiind reprimit in circuitul profesionist.

De atunci el a jucat in turnee challenger, castigand cinci dintre acestea, din luna ianuarie a acestui an participand si la turneele importante. A castigat turneul de la Costa do Sauipe, din Brazilia, in luna februarie, si se afla pe locul 55 in clasamentul ATP si pe locul 26 in ierarhia anului.

In sferturile de finala, Guillermo Canas il va infrunta pe spaniolul Tommy Robredo, cel care a trecut in optimi tot in urma unui meci maraton de cehul Radek Stepanek. Robredo s-a impus cu 7-6, 5-7, 7-6.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


67 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by