Familia Prigoana se va mari, anul acesta, cu un membru, Adriana fiind insarcinata in noua saptamani. Ziarista se simte bine, nu are greturi sau pofte, insa isi doreste cu orice pret sa renoveze casa din Pipera, in intampinarea copilului.

Sarbatorile de Paste ii vor prinde pe Bahmuteanu si Prigoana tot aici, de data asta in formula mai larga, intrucat baiatul cel mare al lui Prigoana, Honorius, se afla in tara pentru scurt timp, pentru afaceri. El se va intoarce insa in America imediat dupa sarbatori, pentru ca nu poate lipsi de la scoala, urmand sa revina la vara, impreuna cu fratele lui, Silvius, pentru o vacanta de cateva luni.

Silviu Prigoana se poate declara un om fericit: anul acesta, Adriana ii va face cadou un copil, pe care il asteapta amandoi de multa vreme, afacerile ii merg bine, si-a mai luat un avion si se bucura de vizita in Romania a baiatului sau cel mare, Honorius: “Profit acum sa stau cu el cat mai mult timp. Ne uitam impreuna la filme documentare, comentam.

Nu ramane mult in tara, pentru ca are scoala. Silvius a ramas acolo tocmai din cauza asta”. De Paste, Adriana ne-a declarat ca vor petrece in familie, pentru ca medicul i-a recomandat sa evite calatoriile: “Vom sta acasa, pentru ca nu ar fi prudent sa plecam undeva in starea mea. Asa m-a sfatuit doctorul. In plus, este o sarbatoare traditionala si este frumos sa o petreci in familie.

Ma bucur ca este si Honorius cu noi, vor veni si rude de-ale noastre si prieteni apropiati”.

«In orice casa cånta gaina»

Prigoana a avut grija sa-si familiarizeze copiii cu lumea afacerilor, asa ca i-a invatat de mici ce inseamna bursa de actiuni, iar o data cu varsta majoratului, i-a cesionat lui Honorius actiuni la zece companii: “Este coactionar la zece firme de media din Romania, pe langa alte companii pe care le are la Chicago”.

Intentia lui Prigoana este acum aceea de a-l initia pe Honorius si in afacerile legate de mediu: “Vreau sa-l implic si pe el, pentru ca ecologia este prioritara acum”. In ce priveste renovarea vilei din Pipera, Prigoana spune ca nu are nici o parere, el asigurand doar sustinerea financiara.

Asta pentru ca e de parere ca in orice casa canta gaina, asa incat o lasa pe Adriana sa se ocupe de amenajari interioare: “Eu nu am nici o treaba cu asta. Am adus un om cu care ne-am sfatuit si voi suporta cheltuielile. Dar nevasta mea stie cum va arata casa. Ea si-a dorit foarte mult sa renovam si, cum stapana hotaraste, n-am avut de ales.

In orice casa canta gaina, deci si la noi e valabil ca Adriana sa decida ce si cum”. Lucrarile vor incepe imediat dupa Paste si se pare ca vor dura cateva luni, pentru ca se vor face schimbari majore: “Mai mult pentru camera copilului am vrut sa renovam. O vom face aproape de dormitorul nostru, iar mobila o vom schimba in toata casa. Va trebui sa o facem la comanda.

Camerele sunt foarte mari si nu prea se gasesc piese potrivite in magazine”, ne-a spus Adriana.

Bijou imparte vila cu Taranca

Pe langa bichonul maltez Bijou, “comoara” Adrianei, care s-a “casatorit” anul trecut tot cu un bichon, catelusa Puffy a lui Marian Dirta, casa din Pipera este animata si de o corcitura de bichon cu foxterrier.

Aceasta apartine insa lui Prigoana si poarta un nume nu chiar de alint, ca si Bijou: “Numai nevasta-mea sa aiba catel? Si eu am unul: o cheama Taranca, pentru ca atunci cand am adus-o, a facut pipi in mijlocul covorului. Nu prea stie ea de maniere, deci asa i-a ramas numele”, povesteste Prigoana.