Unul este actor la Hollywood, iar celalalt - presedinte in Romania. Ei au in comun numele Basescu si, cel mai probabil, si niste stramosi. Intre doua filmari si niste concerte, actorul si cantaretul Dale Basescu a oferit un interviu in exclusivitate pentru „Evenimentul zilei”.

Cand si cum ai aflat ca porti acelasi nume cu presedintele Romaniei?

Nu-mi amintesc cand mi s-a spus prima data ca port acelasi nume cu presedintele Romaniei, dar pot sa-ti spun ca m-am simtit minunat.

Toata viata oamenii mi-au spus ca este un nume ciudat. Era atat de diferit de numele prietenilor mei! Asa ca atunci cand am aflat ca mai exista un Basescu si ca se intampla ca el sa fie chiar presedintele Romaniei, am fost placut surprins.

Ce stii despre tizul tau?

Despre Traian Basescu nu stiu mai nimic. Sper insa ca e baiat bun, din moment ce avem acelasi nume. Ar fi aiurea sa aflu ca e un om de nimic.

Dar ar fi grozav daca l-as putea intalni intr-o buna zi. Am putea sa impartasim „povesti despre Basescu”. Cine stie, poate ca suntem rude.

Cat despre viata ta...

M-am nascut in New York, deci sunt american. Familia mea provine din Romania si s-a mutat in Colorado, cand eu aveam trei ani. De mic mi-a placut sa apar in fata oamenilor si sa-i distrez cum pot.

Parintii mi-au cumparat o chitara si am inceput sa ma joc ulterior si la pian. In curand, tot ce voiam era sa fac muzica si sa ma uit la filme.

Si pentru ca am castigat o medalie de aur la un concurs de inot desfasurat in statul in care locuiam, am primit o bursa la un colegiu sportiv. Am participat chiar si la calificarile pentru Olimpiada, la proba de 400 de metri.

Si cum te-ai lasat de sport?

Dupa colegiu m-am mutat la Los Angeles, unde am inceput sa iau cursuri de actorie. Locuiam intr-o duba si mergeam la auditii pentru diverse roluri.

Am fost desemnat de revista „Triathlon Magazine” al cincilea sportiv al anului in lume la acea vreme, dupa ce am castigat mai multe concursuri internationale.

Am ince-put sa cant atat solist, cat si cu o trupa de rock in orasul San Diego. Cariera in triatlon s-a terminat brusc, cand au aparut niste complicatii ale aparatului respirator, dupa ce am inhalat niste pesticide pe care le-am folosit in casa pe care o inchiriasem.

A urmat o perioada grea...

Nu chiar... Ca de nicaieri a aparut o fata, care avea sa-mi transforme lumea complet. O chema Shirley. Ea a devenit inspiratia mea si motivul pentru care traiam.

Mi-am dorit foarte mult o familie, iar Shirley era sufletul meu pereche. Ne-am casatorit in iunie, 1989. Apoi am urmat cursuri pentru a deveni medic chiropractician.

A fost o schimbare brusca, insa rezultatele au fost peste asteptari. Am inceput sa jonglez scoala cu actoria si concertele si am inceput din nou sa particip la curse de triatlon.

Ulterior, am predat radiologia pentru o scurta vreme la „Life University”, iar timp de un an am fost „Doctorul Dale” si am aparut saptamanal la un post de televiziune din Atlanta, in cadrul unei emisiuni de sanatate si intretinere corporala. Erau niste timpuri frumoase, in care Shirley si cu mine eram entuziasmati in privinta viitorului. Insa acel viitor nu mai avea sa vina....

De ce? Ce s-a intamplat?

Sotia mea a murit brusc, intr-o noapte, in somn, purtand in pantece copilul nostru nenascut. S-a stins fara sa fi dat semne de boala. A adormit si nu s-a mai trezit niciodata.

Am sarutat-o de noapte buna si i-am spus ca o iubesc... Mi-a spus ca o sa faca placinte cu banane si hrisca la micul dejun. Patru ani am fost intr-o stare oribila, in care nu-mi doream decat sa mor. Imi planuiam sinuciderea in fiecare zi, voiam sa curm suferinta pe care o simteam.

Singurele lucruri care m-au tinut in viata au fost animalele pe care le aveam, o catea si o pisica, Kybers si Grizzly. Am revenit pe linia de plutire datorita lor.

Dragostea neconditionata a animalelor poate sa faca minuni. Pentru urmatorii 13 ani am devenit ne-despartit de catelusa mea, Kybers.

Ca o coincidenta nefericita, ea a murit in bratele mele in ziua in care as fi aniversat 16 ani de casatorie cu Shirley. Asta s-a intamplat in urma cu doi ani. De atunci, am inceput sa compun muzica de filme si sa joc diverse roluri.

Muzicianul Dale Basescu?

Muzical vorbind, sunt foarte ocupat in aceasta perioada, in care compun si inregistrez muzica pentru mai multe filme independente, in Atlanta, Georgia. In ultima perioada nu am mai apucat sa cant in spectacole, fiind mai ocupat cu actoria.

Inainte ca filmul sa imi ocupe foarte mult timp, obisnuiam sa cant si de patru ori pe saptamana, solist sau cu diferiti muzicieni in acompaniament. Am compus, am produs si am inregistrat doua albume cu trupa mea, „Humanology”.