Un vot final asupra deciziei de reducere cu pana la 70% a tarifelor in sistem roaming va fi dat in plenul Parlamentului European, acesta urmand sa aiba loc cel mai probabil la jumatate lunii mai.

Potrivit unui comunicat remis HotNews de eurodeputatul Adriana Ticau, Comisia ITRE a Parlamentului European, a aprobat ca pretul total cu amanuntul , fara TVA, pe care un furnizor din tara de origine il poate percepe clientului serviciului de roaming pentru initierea unui apel in roamingul astfel reglementat sa nu depaseasca 175% (40 eurocenti) din tariful en gros maxim pentru apelul respectiv.

Pentru primirea de catre clientul respectiv a unor apeluri telefonice vocale in roaming intr-o retea vizitata, tariful total cu amanuntul, fara TVA, perceput de furnizorul din tara de origine nu va putea depasi 66% (15 eurocenti) din tariful en gros maxim pentru apelul respectiv.

Propunere controversata a unui europarlamentar grec

La sfarsitul lunii martie, europarlamentarul grec Katerina Batzeli a depus un amendament prin care solicita ca o eventuala decizie a Comisiei de miscsorare a tarifelor convorbirilor in roaming sa nu se aplice si in cazul Romaniei si Bulgariei, motivul invocat fiind imaturitatea pietelor din cele doua tari.

"Pietele din Romania si Bulgaria sunt relativ imature si necesita investitii substantiale in retele. De asemenea, aceasta este si o masura de protejare a intereselor consumatorilor”, declara pe 23 martie Katerina Batzeli.