Terenurile din Capitala nu mai sint considerate un plasament avantajos pentru dezvoltatorii imobiliari. Persoanele care vor sa achizitioneze o locuinta noua la un pret mai mic trebuie sa studieze deja harta judetului Ilfov. Aici s-au anuntat mai multe proiecte rezidentiale. In prezent in aceste zone sint anuntate deja proiecte pentru clasa de mijloc.

Zonele preferate de dezvoltatorii imobiliari sint Bragadiru, Cernica, Voluntari, Domnesti, Stefanesti. Este drept, si in ultimii ani s-a construit destul de mult.

„Intre anii 2000 si 2005, zona agricola a Bucurestiului s-a micsorat cu 985 de hectare, in timp ce in judetul Ilfov au fost retrase din circuitul agricol aproximativ 2.872 de hectare“, spune Catalin Maruntelu, de la Departamentul research al CB Richard Ellis.

Profit mai mare

Dezvoltatorii cauta terenuri ieftine. „Preturile la terenurile din judetul Ilfov sint cu peste 50% mai mici decit in Capitala. Asta este unul dintre motivele care ne-au facut sa construim acolo“, ne-a spus Aurel Dinescu, manager al agentiei Fradin Imob.

Astfel, cele mai mari preturi sint in Pipera-Tunari, unde se cer 150-350 de euro/mp, in vreme ce, in Otopeni, pretul este de 100-150 de euro/mp, iar in Corbeanca se ajunge la 80-100 de euro/mp. In Stefanesti, metrul patrat de teren se vinde cu 60-80 de euro, in Cernica se ajunge la 80-120 de euro/mp, in vreme ce in Mogosoaia, pretul este de 80-100 de euro/mp.

Integral in Cotidianul

de Valentin Baesu, Nicu Stan