Mircea Mihaies: "Pentru aceasta Romanie, a hotilor la drumul mare, presedintele perfect a fost Ion Iliescu".
Anuntul presedintelui ca, in cazul suspendarii din functie, isi va da demisia a ars si ultimele filamente ale creierelor oricum prajite ale inamicilor sai.
Dupa logica devenita in ultimele luni politica de stat - orice face Basescu e enervant, ilegal si anticonstitutional, de la sorbitul cafelei si plimbarea de dimineata la semnarea sau nesemnarea numirilor ministeriale -, oligarhii si naimitii lor au simtit cum li se strepezesc dintii si-au inceput sa urle ca la balamuc.
Textul, tras la copie, e varianta pe voci multiple a aceluiasi racnet: „Cum isi permite nesimtitu’ asta sa-si dea demisia cand noi vrem sa-l suspendam?!”
Prinsi pe picior gresit, tenorii ragusiti din coalitia anti-Basescu s-au apucat - tocmai ei! - sa deplanga pericolul in care arunca presedintele tara. Cu o nonsalanta buna la casele de toleranta sau la targul de masini second-hand, nu sufla o vorbulita despre originea tensiunii care-a intors tara cu susul in jos.
Si anume: a trimis sau n-a trimis Tariceanu biletelul roz? A atras sau n-a atras Basescu atentia asupra pericolului reprezentat de amestecul oligarhilor in politica? Cinici si brutali, inamicii sai abia-abia se opresc sa afirme ca presedintele insusi a pus la cale mecanismul infernal al suspendarii.
Dupa cum vorbesc, au ajuns sa creada ca Basescu - si nu ei - a tratat cu dispret decizia Curtii Constitutionale si tot el insista de-a-nboulea sa-si voteze suspendarea in parlament!
Situatia nu e mai mult decat absurda, e dementiala. Ea inchide in cercul nebuniei o imprejurare ce poate fi definita in felul urmator: Basescu trebuie strans de gat, pentru ca nu se lasa strans de gat!
Tupeul enorm al fariseilor din PNL-PSD (despre PC-Felix nu merita sa mai suflam o vorba) a impins lucrurile atat de departe incat salvarea tarii mai poate veni doar de la psihiatri. Sa te revolti, cu ochii iesiti de ura din orbite, ca victima careia i-ai pus streangul la gat indrazneste sa-si clameze nevinovatia arata cu ce fel de oameni avem de-a face.
Cu o adunatura de lasi care nu cunosc decat lovitura miseleasca, pe la spate, care actioneaza in haita, la adapostul noptii parlamentare coborate peste tara ca un blestem.
Traian Basescu a atins mai dureros decat isi imaginau grupurile obisnuite sa mulga vartos tara de saptesprezece ani incoace. Spectrul puscariei, ivit pentru prima oara in spatele meterezelor de bani adunati cu nemiluita, i-a transformat pe oligarhi in fiare hotarate sa sfasie pe oricine le tulbura linistea.
Pentru aceasta Romanie, a hotilor la drumul mare, presedintele perfect a fost Ion Iliescu. Silentios ca un peste de acvariu, cu zambetul suficient de mieros ca sa nu vezi cum lipitorile de partid iti sug sira spinarii, el a fost pastorul stanei de monstri care, in cele din urma, au ajuns sa inghita tara.
Singur impotriva tuturor, Traian Basescu are si prostul-gust de-a fi mai destept decat falanga ucigasa a „baietilor destepti”. Pai, cum sa nu-l urasti? Cum sa nu-i rastalmacesti fiecare vorba? Orice minciuna, cat de grosolana, trebuie spusa, doar-doar se intinde pelteaua nemerniciei si sufoca natiunea.
Pentru sforarii din parlament, romanii sunt o simpla masa de manevra pe care-o chemi o data la patru ani sa-ti stampileze continuitatea in ticalosie, dupa care o tratezi cu flegme si picioare dispretuitoare in dos.
Anuntul posibilei demisii a fost pervertit de cobzarii slinosi intr-un atac la adresa parlamentului. Or, Traian Basescu spusese tocmai contrariul: isi da demisia pentru a nu arunca asupra forului legislativ un blam mai mare decat si-l arunca el insusi.
Sub potopul de injurii si minciuni, adevarul a devenit o piticanie sluta, buna de pus in borcanele cu formol de la Muzeul „Antipa”. Basescu e vinovat si pentru ca respira. In schimb, vitejii pentru care o decizie a Curtii Constitutionale valoreaza mai putin decat scama de pe umarul lui Vacaroiu raman monumente de legalitate si onoare.
Ceea ce-i ingrozeste pe parlamentarii puterii nu e popularitatea lui Basescu - la o adica, voturile pot fi furate. „Conjuratii” sunt ingroziti de locul pe care-l ocupa ei in sondaje.
Or, aici nu mai e nimic de facut. Fata descompusa de ura a Prostanaciei-sale - stampila pusa de Iliescu isi releva pe zi ce trece valentele premonitorii - e insasi metafora prapastiei in care s-au prabusit indivizii pentru care orice intoarcere la urne echivaleaza cu o sinucidere.
Ceea ce nu stie Geoana (si nu stiu nici asa-zisii „liberali”) e ca, in scenariul monstruos pus la cale, sub groapa pe care o vede toata lumea se afla o alta groapa. Iar sub ea o alta groapa. Si inca una. Si inca. Iar in acest joc al iezilor care se cred capre carpatine rade mai bine cine rade la urma.
