Vacaroiu isi doreste aceste intilniri, pentru a rezolva „o serie de probleme acute legate de prioritatile legislative care conditioneaza respectarea angajamentelor si un raport favorabil din partea Comisiei Europene“. El a inventariat o serie de prioritati „intirziate“, cum ar fi legea ANI, Codul penal si Codul de procedura penala.

Convocarea CSAT

Desi a declarat ca la Cotroceni „nu va face politica PSD“, intr-o prima declaratie de presa, Vacaroiu a abordat o serie de teme din spectrul social democrat: scaderea pensiei medii, problemele tineretului, a locurilor de munca, exodul in sanatate etc.

Cu ochii pe servicii

Mai mult, Nicolae Vacaroiu a mentionat si intentia de a convoca o sedinta a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT), cu scopul de a urgenta procedurile legate de pachetul legislativ privind siguranta nationala.

Chiar daca a declarat ca a cerut Departamentului pentru securitate si siguranta nationala de la Cotroceni un raport complet privind divergentele dintre CSAT si primul-ministru pe fondul acestui pachet legislativ, este greu de presupus ca varianta agreata de Traian Basescu va avea cistig de cauza.

Mai mult, Vacaroiu a declarat ca va discuta cu Tariceanu, cu scopul de a stabili o formula de compromis pentru ca aceste legi sa fie promulgate sub semnatura presedintelui interimar.

Pachetele legislative ale PNL si PSD au o serie de puncte comune, dar si diferente notabile. Principala miza a variantei PNL-PSD vizeaza o serie de modificari ale subordonarii unor servicii speciale - SPP si STS. De asemenea, SRI nu ar mai putea efectua interceptari ale comunicatiilor, aceasta sarcina urmind sa revina unui organism special creat.

Intre Basescu si PD, pe de-o parte, si PNL plus PSD, de cealalta parte, au existat confruntari politice dure pe tema legilor sigurantei nationale. Liberalii au mutat dezbaterea problemei din CSAT in Parlament. In acest moment, pachetul de legi privind siguranta nationala va ajunge in Senat, dupa ce a trecut de Camera prin adoptare tacita.

In situatia in care se va convoca CSAT, PNL va pune pe tapet si problema prezentei trupelor romane in teatrele de operatiuni din strainatate.

Integral in Cotidianul