"Finantare UE" prezinta o sinteza a stadiului Programelor Operationale, aflate in curs de negociere la Comisia Europeana, precum si unele masuri necesare pentru accelerarea absorbtiei fondurilor. Informatiile disponibile dateaza din ultima jumatate a lunii aprilie si au fost transmise redactiei "Finantare UE" de catre un cititor din Bruxelles.

Potrivit unei clasificari pe “categorii de risc”, din informatiile obtinute de “euROfonduri” reiese ca programele cele mai avansate sunt cel Operational Regional si cel de Mediu care vor fi cel mai probabil aprobate la inceputul lunii iunie.

La polul opus se afla Programul de “Dezvoltare a Resurselor Umane” si cel de “Dezvoltare a Capacitatii Administrative”, la care exista posibilitatea de a fi intarziata adoptarea pana in septembrie.

Desigur, nu a fost uitat nici documentul “umbrela” numit “Cadrul Strategic National de Referinta”. Pentru acesta, este asteptata aprobarea in luna mai.

Mai exista o precizare importanta, potrivit careia, chiar daca un program va fi abia in septembrie aprobat, nu exista riscuri majore ca fondurile pentru 2007, de peste 1,2 miliarde euro, sa se piarda.

Din aceeasi sursa am primit si o lista cu observatii referitoare la masurile de intreprins pentru accelerarea absorbtiei fondurilor. Aici sunt incluse atentionari referitoare la pregatirea portofoliului de proiecte, stabilirea listei finale a regulilor privind cheltuielile eligibile precum si actiunile de informare.

Situatia pe programe

Programul Operational Regional (POR); Autoritate de Management: Ministerul Dezvoltarii

Referitor la acest program, au fost clarificate chestiunile legate de concentrarea pe poli de crestere si transferul unor activitati la, si dinspre Programul de Competitivitate. Se estimeaza ca POR va putea fi aprobat rapid chiar in prima parte a lunii iunie. Riscul ca documentul sa nu primeasca unda verde pana la vacanta de vara „fiind aproape zero”.

Programul Operational Sectorial de Mediu (Autoritate de Management - Ministerul Mediului)

Programul a fost primit bine de catre Comisia Europeana, singura problema sesizata de catre Directoratul General „Piata interna” fiind legata de situatia sectorului de apa - mai precis crearea asociatiilor de municipalitati si a operatorilor regionali. Totusi, procedura de aprobare continua.

Daca cerintele DG „Piata Interna” nu vor fi respectate, Comisia poate interveni pentru solutionarea lor. Oricum, „riscul este aproape zero” ca programul sa nu fie aprobat pana la vacanta de vara.

Integral in EurActiv