Consiliul National al Audiovizualului si-a exprimat, vineri, ingrijorarea fata de interventiile in direct, in timpul unor talk-show-uri, ale unor fosti sau actuali patroni media.

CNA face referire, intr-o scrisoare deschisa, la liderul PC Dan Voiculescu, care a intervenit telefonic in emisiunea “Stirea Zilei” din 2 mai, realizata de Gabriela Vranceanu Firea pe Antena 3, unde era invitata Monica Macovei.

Potrivit scrisorii CNA, Dan Voiculescu “a manifestat o atitudine insidioasa, agresiva fata de afirmatiile doamnei Monica Macovei, invitata emisiunii.

Atunci cand doamna Firea a incercat sa echilibreze discutia sis a respecte ‘regulile jocului’, prevazuta de legislatia audiovizuala, domnul Dan Voiculescu a admonestat-o, folosind un ton si un limbaj inadecvate exprimarii in spatial public, fapt ce ridica un mare semn de intrebare in legatura cu relatiile dintre patronat si ziaristi”.

Scrisoarea CNA face referire si la “semnificatia speciala” a incidentului, avand in vedere ca acesta a avut loc chiar in ajunul Zilei Mondiale a Libertatii Presei.

    "De unde atata fatarnicie la dumneavoastra, atata talent de a juca teatru... unde e reforma in justitie, de care faceti atata tam-tam... Da, doamna Macovei, imi face multa placere sa va insult...", a spus Dan Voiculescu in cadrul emisiunii, adresandu-se Monicai Macovei.

In replica la mesajul CNA, Gabriela Vranceanu Firea a declarat pentru HotNews.ro ca “apreciez ingrijorarea CNA fata de interventia unor ‘fosti sau actuali patroni din presa audiovizuala’ in direct, in timpul talk-show-urilor, la modul general".

"In particular, in cazul interventiei telefonice a domnului Dan Voiculescu la ‘Stirea Zilei’ de miercuri, 2 mai, subliniez ca acesta a dorit sa exprime o opinie in calitate de presedinte al PC, si nu de fost patron - dupa cum ne-au comunicat consilierii domniei-sale”, afirma realizatoarea.