„Ce au in comun Traian Basescu si Eugen Radulescu? Amandoi sunt presedinti, unul de tara si celalalt de banca de stat, si amandurora li se intrerupe mandatul la jumatate.

Crezi ca asta ar putea face din demiterea conducerii Casei de Economii si Consemnatiuni un subiect de interes?”, l-am intrebat pe un vechi prieten ziarist, spirit nonconformist al presei economice dinainte de 2000, astazi culegator al roadelor perseverentei de a crede in succesul presei on line.

„Ce mare lucru a facut fostul presedinte CEC, nu ca succesorul anuntat ar fi mai breaz? CEC e doar o afacere imobiliara, nu intereseaza pe nimeni cine il conduce” vine raspunsul.

Daca Radulescu ar putea fi repus pe functie ca Basescu ar fi de inteles de ce ar trebui sa ii ia apararea o parte a presei. Dar nu e cazul.

Am cel putin o motivatie sa scriu aceste randuri: vreau sa continuu ideea pe care am subiliniat-o in comentariul intitulat „CE Cadou de Craciun!”, postat pe site-ul Hotnews pe 24 decembrie, a doua zi dupa ce s-a anuntat amanarea sine die a privatizarii CEC. In al doilea rand, pentru ca exista informatii pe care presa inca nu le-a exploatat si asupra carora voi insista.

“Toate argumente pertinente care pledeaza in favoarea amanarii pe termen nedefinit a privatizarii CEC convin de minune si celor care cred ca de Craciunul 2006 au primit un cadou nesperat: o noua vaca de muls. Chiar daca aceasta nu poate da mai mult de un pahar de lapte.

Dar nici ei nu mai sunt la fel de insetati ca pe vremea Bancorex, Banca Agricola etc.” Asa imi incheiam comentariul din ajunul Craciunului facand referire la intentiile declarate ale ministrului Sebastian Vladescu, in privinta viitorului CEC. Facand public planul postnegociere, Vladescu devoala interesul politicului in singura banca ramasa neprivatizata.

La ora aceea cuvintele actionarului majoritar pareau mai curand o amenintare fara acoperire. Vladescu avea sa obtina de la Guvern 250 de milioane pentru majorarea capitalului social al CEC si indeparta astfel suspiciunea de presiune politica asupra presedintelui CEC.

Ceea ce nu se stie este ca, inca din luna aprilie a anului trecut, de cand a aparut ca posibil scenariul amanarii privatizarii CEC, Radulescu a fost avertizat de preocuparea actionarului majoritar.

De ceea ce te feresti nu scapi! In chiar ziua in care presedintele CEC urma sa faca anuntul formal al lansarii procedurilor pentru un imprumut obligatar extern de 50 de milioane de euro, vine si confirmarea oficiala a indepartarii sale „din initiativa unilaterala a actionarului unic si din cauze neimputabile” cum se arata in textul inaintat de imputernicitul actionarului majoritar.

Ce ar fi putut tine in loc mai bine de un an decizia de indepartare a lui Eugen Radulescu de la CEC? Cu atat mai mult cu cat in perioada scursa de la intentii la fapte, presedintele singurei banci cu capital integral de stat a avut timp sa opreasca procesul de erodare continua a cotelor de piata.

Restructurarea fara bani (de la buget), facuta in ciuda unei puternice opozitii sindicale, nu avea cum sa fie vizibila si la nivelul mediei de varsta si a pregatirii casierelor CEC. (Cine a avut nesansa sa o supere pe Tanti Chitiga, casiera de la Volksbank sucursala Mihai Bravu va vedea ca si la Viena comunismul e-n floare in materie de calitate a serviciilor bancare!)

Nu stiu daca fara presiunea psihologica a predarii mandatului performanta echipei conduse de Radulescu ar fi fost aceeasi. Ceea ce stiu, iar Vosganian cunoaste si el acelasi lucru, este ca Radulescu le lasa urmasilor lui o mostenire destul de „grea”.

Vor trebui sa mentina ritmul de crestere de peste 7% inregistrat in primul trimestru la cei trei indicatori de baza (total active, depozite si credite) cu 3% peste media bancara, nemaivorbind de profitul de noua ori mai mare de la finele anului 2006 fata de anul precedent. Presedintele numit are, din start, o mare presiune: nu va avea drept de semnatura pana nu este confirmat de Banca Centrala.

Procedurile pot dura in mod obisnuit, intre una si trei luni. Noul sef al CEC mai are la dispozitie o parghie ce nu ii era la indemana lui Radulescu. Va putea modifica salariul sefului institutiei si implicit indemnizatiile reprezentantilor actionarului majoritar in consiliul de administratie. Remuneratia acestora reprezinta 20% din salariul presedintelui.

Contractul lui Radulescu prevedea un salariu fix pana in 2009 ceea ce este posibil sa il fi facut facut dezagreabil consiliului chiar de la momentul semnarii actului de angajare la CEC.

„ In mediul privat acest lucru nu s-ar fi intamplat.” A fost singura afirmatie a lui Eugen Radulescu ce se abate de la vocabularul diplomatic al declaratiilor de circumstanta ale managerilor care inteleg sa se supuna deciziilor actionariatului. Imi permit sa completez.

Romania va traversa intr-un interval scurt de timp un intens proces electoral, dominat in aceste zile de scrutinul de validare a presedintelui tarii. Chiar fara anticipate si tot este evident ca batalia pe resursele financiare disponibile a pornit din clipa in care dosarele DNA au blocat contributiile agentilor economici ai caror patroni, rivali in polica si business, se toarna reciproc.

Din aceasta perspectiva, majorarea de capital de la CEC are un alt inteles. Si chiar amanarea termenului destituirii lui Eugen Radulescu. In decembrie nu se stia decat despre viitoarele alegeri pentru Parlamentul european. Azi la CEC un sef depui maine el va face pui...spre bucuria actionarului majoritar.