Un clip de un minut si ceva, intitulat „Ateistul“, al popularului evanghelist american Ray Comfor, a adunat deja peste 120.000 de accesari si peste 100 de comentarii.

Al doilea intr-un clasament al celor mai vizionate secvente de pe GodTube, spotul video cu pricina are in centru o banana, cu ajutorul careia predicatorul demonstreaza printr-o gluma deocheata perfectiunea creatiei divine.

Hip-hop evanghelic ca „Ateistul“ mai sint si alte peste 4.300 de video-uri cu rugaciuni, filmulete evanghelice sau manifeste anti-darwiniste, toate incarcate pe rivalul crestin al mult mai popularului YouTube.

Cel mai ridicat in slavi (cu aproape 150.000 de vizitatori) este un videoclip-parodie dupa o piesa hip-hop, „Baby Got Back“, in mare voga la inceputul anilor ’90, acuzata tocmai pentru sexualitate explicita.

Replica, „Baby Got Bible“, contine pasaje precum „Bless me, bless me and teach me about John Wesley“ (n.r.- un pastor anglican renumit in SUA). Tot in top se situeaza o alta parodie dupa celebrele reclame „Mac vs PC“, accesata de peste 60.000 de ori, in care se confrunta doi crestini de rituri diferite.

La sectiunea „Despre noi“, aflam si crezul din spatele platformei pe care se incarca filmuletele cu frica de Dumnezeu: „GodTube foloseste tehnologia web pentru a conecta toti crestinii care doresc sa propovaduiasca in toata lumea cuvintul Domnului“.

integral in Cotidianul