O expozitie dedicata in exclusivitate amenajarii gradinii - “Gradina de Vara” va fi deschisa in perioada 24 - 27 Mai 2007, in Parcul Herastrau, intrarea Charles de Gaulle.

Aflata la a sasea editie, expozitia ’’GRADINA DE VARA’’ este realizata dupa conceptul de Expozitie de Imagine si da posibilitatea producatorilor si comerciantilor de articole necesare amenajarii gradinii sa expuna intr-un spatiu adecvat.

Expozitia ’’GRADINA DE VARA’’ este singura de acest profil din Bucuresti si chiar din Romania care prezinta in aer liber o gradina amenajata in adevaratul sens al cuvantului.

Expozitia va prezenta produse destinate amenajarii si intretinerii gradinii: flori, seminte de flori si material saditor, ingrasaminte, gazon, masini si aparate de stropit, ghivece, accesorii pentru gradinarit, jardiniere, pavaj pentru alei, piscine, mobilier pentru gradina, parasolare, corpuri de iluminat dar si servicii profesionale de decorare a gradinii.

Programul de vizitare a expozitiei va fi zilnic intre orele 12:00 - 20:00.

Expozitia este organizata de Compania Events si Primaria Capitalei.