Banca Comerciala Romana va putea sa realizeze operatiuni pe piata de capital cum ar fi tranzactionarea instrumentelor financiare pe cont propriu, dar si operatiuni in contul clientilor, dupa ce a primit avizul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Astfel, BCR Securities, compania de brokeraj a grupului BCR, va fi integrata, cel mai probabil, in banca, devenind un departament al institutiei de credit.

Comisia a aprobat modificarea atestatului de inscriere a bancii in registrul CNVM, ca urmare a modificarii activitatilor ce vor fi desfasurate de BCR pe piata de capital, avand in vedere solicitarea

formulata de banca la inceputul lunii mai.

BCR va putea sa preia si sa transmita ordine privind unul sau mai multe instrumente financiare, sa execute ordinele in contul clientilor, sa tranzactioneze instrumente financiare pe cont propriu, precum si sa administreze portofoliile, inclusiv portofoliile de conturi individuale ale investitorilor, pe baza discretionara, cu respectarea mandatului dat de acestia, atunci cand aceste portofolii includ unul sau mai multe instrumente financiare.

Consultanta pentru investitii, subscrierea de instrumente financiare si/sau plasamentul de instrumente financiare in baza unui angajament ferm, precum si plasamentul de titluri fara un angajament ferm sunt, de asemenea, activitati ce vor putea fi desfasurate de BCR.

integral in Romania Libera