Omul finalei. Ianis Zicu, un gol si o pasa decisiva, a facut Rapidului un cadou frumos la despartire - Cupa. "Rapidul s-a purtat foarte frumos cu mine si in special Razvan. A fost o motivatie suplimentara sa cistig acest trofeu". Zicu se afla in proprietatea lui Inter Milano si a fost doar imprumutat in Giulesti. El va parasi Rapidul in vara. Principala oferta vine de la Sahtior Donetk.

[c:1:s]Speranta. Gabriel Torje, international de juniori, a inspirat jocul Timisoarei in special in prima parte - entuziast, tehnica in regim de viteza, Torje a amintit ca a fost cel mai bun timisorean si in celebrul meci cu Dinamo, cind Poli a folosit a doua echipa.

Amintiri. Giulestenii au fost premiati de presedintele Basescu pe care in urma cu un an l-au declarat "fostul lor suporter" - giulestenii au fost deranjati ca dupa sfertul de finala cu Steaua (Cupa UEFA, 2006), presedintele i-a invitat pe stelisti la restaurant. "Era rapidist cindva? Nu credem!", au spus atunci rapidistii.

Ce-a fost in mintea lui?. Nigerianul Omoduemuke a intrat in joc in minutul 58 si a fost eliminat in minutul 61 - foarte nervos, i-a infipt o mina in git lui Mazilu, doborindu-l!

Nervi. "Un escroc din federatie, care a dat Cupa si a fost huiduit, si alti doi escroci mai mici, tata si fiu, ne-au furat Cupa! Nu am ce sa zic de Rapid - o echipa buna, de calitate, va face o figura frumoasa in Europa. Le doresc sa il tina pe Razvan." - Marian Iancu, patron Poli.

Neinspirati. In chiar ziua meciului, conducatorii clubului banatean au facut un anunt oficial: "Saptamina viitoare, Dusan Uhrin jr va sosi in Romania pentru a semna contractul". Numele cehului nu reprezinta o premiera, el a mai fost vehiculat, insa pronuntarea lui a suplimentat tensiunea unei asemenea partide. Conducerea lui Poli putea sa mai astepte. Macar o zi.