Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie au dispus, joi, trimiterea in judecata a lui Adrian Nastase, in legatura cu depunerea unei sume de bani de catre Tamara Cernasov in contul Danei Nastase.

Adrian Nastase este acuzat de infractiunea de dare de mita.

Totodata, DNA l-a trimis in judecata si pe Ioan Melinescu, presedintele Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor, pentru savarsirea infractiunilor de sustragere sau distrugere de inscrisuri, luare de mita si divulgare de informatii, se arata intr-un comunicat al DNA, remis HotNews.ro.

Genica Boerica, "groparul" lui Nastase si Priboi

Potrivit rechizitoriului procurorilor, unul dintre cei care au furnizat informatii pentru ancheta este Genica Boerica, omul de afaceri craiovean retinut pentru afaceri cu deturnari de TVA.

Boerica, condamnat anul trecut la 8 ani de inchisoare pentru infractiuni economice, este acum in libertate, apelul sau la sentinta fiind in curs de judecare.

Omul de afaceri craiovean a facut mai multe denunturi impotriva unor oameni politici din PSD, printre acestia numarandu-se Adrian Nastase si Ristea Priboi.

Melinescu l-a informat pe Nastase de existenta dosarului referitor la suma, depusa intr-un cont al Danei Nastase

In noiembrie 2000, Melinescu, in acea perioada membru al Plenului ONPCSB, l-a contactat, cu sprijinul denuntatorului si al invinuitului Priboi Ristea, pe deputatul Nastase Adrian, caruia i-a comunicat ca, in cadrul institutiei in care isi desfasura activitatea, se afla in lucru, cu propunere de informare a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, un dosar referitor la

depunerea in numerar a unei sume de 400.000 de dolari, intr-un cont avand ca titular pe sotia sa, Dana Nastase.

Melinescu i-a promis lui Nastase ca va bloca lucrarea pana dupa alegerile din decembrie 2000, sugerand ca acest dosar trebuie sa dispara.

Nastase s-a declarat de acord cu propunerea respectiva, aratand ca urmareste acest scop.

In consecinta, Melinescu i-a promis lui Nastase ca-i va face "cadou" dosarul respectiv, sugerand, totodata, ca presedinte de atunci al Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor (ONPCSB), Adrian Cucu, ar trebui schimbat din functie, intrucat intentiona sa informeze Parchetul referitor la lucrarea mentionata.

Melinescu nu a pomenit nimic de dosar iar Nastase l-a recompensat, numindu-l sef la ONPCSB

Dupa numirea in functia de prim-ministru, Nastase Adrian a semnat o hotarare, prin care a fost numit in functia de presedinte al Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor, Melinescu Ioan.

Atunci a fost revocat fostul presedinte Cucu Adrian, precum si unul dintre membrii Plenului (care se ocupa de coordonarea verificarilor legate de provenienta si circumstantele depunerii sumei de 400.000 USD in contul Danei Nastase).

Verificarile legate de provenienta sumei de 400.000 USD, ajunsa in contul Danei Nastase, au stabilit ca veniturile nu justificau suma depusa.

Circumstantele depunerii sumei de 400.000 USD de catre o alta persoana, in contul sotiei lui Nastase si a scopului platii au ridicat semne de intrebare cu privire la legalitatea tranzactiei.

Conform unui contract de vanzare-cumparare anexat de catre depunator reiesea ca suma de 400.000 USD, depusa in numerar, provenea din vanzarea unor bijuterii, tablouri, papirusuri si a altor bunuri de valoare de catre matusa Danielei Nastase, pe nume Tamara Cernasov.