Tot mai multe partide au grupuri regionale. Grupul moldovean si cel ardelean pot fi invocate in PSD, PNL si PD. Asimilate grupurilor economice de interese locale, aceste nuclee pot reprezenta un nou fenomen politic.

Nu mai este un secret pentru nimeni ca Grupul de la Cluj reprezinta un brand consolidat. Pornit ca o miscare politica de reforma a PSD, grupul este astazi aproape o formatiune de sine statatoare. Grupului i se pot ralia si reprezentanti PD. Acelasi fenomen se intimpla cu pesedistii si penelistii din Moldova.

Grupul de la Bacau, dominat spiritual de Hrebenciuc, impreuna cu cel de la Iasi, nasit de Fenechiu, sint un alt exemplu de colaborare regionala, plasata dincolo de ideologie.

In ultima perioada sint semnale tot mai evidente ca in partidele politice se petrec miscari care tind catre obtinerea de succese locale, indiferent de partidul in care sint inscrisi promotorii acestor miscari. Grupul de la Cluj PSD-PD este cel mai reprezentativ exemplu de regionalizare a politicii. Reprezentantii celor doua formatiuni sint de ceva timp parteneri intr-un pact de neagresiune.

Solutiile care pleaca de acolo spre Bucuresti arata din start o anumita toleranta fata de partenerii locali si nu de putine ori propunerile ardelene sint divergente fata de cele de la centru, fie ca e vorba de pedisti, fie ca e vorba de pesedisti. Pentru toata lumea este evident ca Blaga, Rus, Dincu si Boc se inteleg mult mai bine intre ei, decit fiecare in parte cu colegii de la Bucuresti.

Ba chiar, de multe ori, in decursul timpului, sustinerile pentru obiective economice au fost reciproce in chestiunile majore. Cel mai la indemina exemplu este cel al autostrazii Bechtel, unde Boc aproape ca s-a certat cu colegii de la Bucuresti in sustinerea proiectului demarat de PSD.

Daca in cazul PSD-PD de la Cluj se poate vorbi cit de cit si de o apropiere doctrinara, in situatia colaborarii moldovene intre PSD si PNL lucrurile au clar doar un solid fundament economic. Si grupul Hrebenciuc, si grupul Fenechiu incearca sa-si consolideze si mai mult afacerile in zona.

Exista si o regula nescrisa, anume ca 10 la suta din afaceri revin opozitiei, tocmai pentru ca nici un partid sa nu piarda. La fel

ca in cazul Grupului de la Cluj, si pe axa Bacau-Iasi se mentine o colaborare buna pe proiectele regionale mari. Muntenia este si ea impartita, in principal, intre PSD si PD, dar deocamdata nu sint niste exponenti politici care sa-si asume miscarea regionala. Mai este Banatul, considerat penelisto-pesedist.

Aceasta tendinta evidenta de coagulare zonala poate reprezenta esecul politicilor de la centru, dar si lipsa descentralizarii locale. In conditiile in care reforma administrativa ramine un vis blocat de disputele politice, era firesc sa apara si o supapa prin care interesele locale sa fie totusi promovate.

Partidele sint inca structurate pe un model clasic, dar probabil ca o data cu distribuirea fondurilor europene pe regiuni si formatiunile politice isi vor regindi structurile. Pe de alta parte, aparitia unor partide regionale, formate din grupari desprinse din mai multe formatiuni politice, nu este exclusa.

Ceea ce se intimpla acum poate fi insa la fel de bine un fenomen trecator, dat de impasul politic general si de nevoia de adaptare la o realitate europeana inca insuficient promovata.