Proiectele comunitare sunt greu de pus in practica atata timp cat nu exista personal specializat.

Proiectele europene se lovesc de o mare problema: lipsa de experti. Proaspat intrata in Uniunea Europeana, Romania va primi foarte multi bani pentru implementarea unor programe. Dar inainte ca aceste fonduri sa inceapa sa curga, tara noastra va trebui sa gaseasca o solutie in ceea ce priveste posturile de manager de proiect, care au nevoie de specialisti foarte bine pregatiti.

Lipsa de oameni calificati in proiecte europene nu este ceva specific Romaniei, fenomenul inregistrandu-se pe tot teritoriul european. Din aceasta cauza, Institutul de Studii Europene din cadrul Universitatii Libere din Bruxelles si DL International au luat decizia de a initia programul denumit "Managing EU Projects".

Lipsa de experienta

Compania de consultanta DL International a realizat o cercetare de piata in urma careia a ajuns la concluzia ca in Romania se inregistreaza o lipsa acuta de specialisti in domeniul implementarii si gestionarii proiectelor europene. Cele mai mari probleme se inregistreaza la nivelul pozitiilor de manageri de proiect.

Potrivit firmei amintite, cauzele acestei situatii sunt legate in special de experienta practica, pe care romanii nu o au.

Program pe termen lung

Comisarul european pentru politica regionala, Danuta Hubner, a declarat ca, prin demararea actiunii ?Managing EU Projects", se urmareste adoptarea unui proiect politic ambitios pentru urmatorii sapte ani, avand in vedere ca acest program se va derula intre 2007 si 2013. ?Este cel mai mare program de investitii al nostru de pana acum.

Este o oportunitate extraordinara sa poti contribui semnificativ la cresterea competitivitatii Uniunii Europene", a precizat oficialul comunitar.

Studii intensive

Potrivit datelor postate pe site-ul www.managingeuprojects.eu, acest program este unul avansat de studii academice si ofera participantilor posibilitatea de a invata teoria mecanismelor europene, precum si managementul proiectelor comunitare.

40 de persoane se vor instrui anual, iar cei care vor aplica pentru aceasta forma de studiu vor invata timp de trei luni in mod intensiv, cele 440 de ore de cursuri fiind impartite in 63 de zile lucratoare. ?Am incercat sa dezvoltam o curricula care sa imbine rigoarea academica cu practica.

Aceasta abordare pleaca de la convingerea pe care o avem ca programele bine administrate necesita atat o intelegere a contextului politic la nivel european, cat si o stapanire a unor abilitati practice", noteaza pe site-ul amintit prof. dr. Theo Jans, unul dintre cei mai cunoscuti reprezentanti ai Institutului de Studii Europene de la Bruxelles.

La randul sau, directorul general al DL International, Dan Luca, este de parere ca toate cunostintele dobandite trebuie aplicate practic, iar experienta specialistilor din domeniu ii poate ajuta pe nou-veniti sa invete mult mai repede.

Integral in Saptamana Financiara