Dupa o vizita masiva a unor octogenari niponi la Cimitirul Vesel si la manastirea din lemn de dimensiuni faraonice de la Sapanta, turistii de peste mari si tari au ramas profund nedumeriti.

"Bijuterii" funerare
Foto: HotNews.ro

Cimitirul Vesel din Sapanta, desi este al doilea sit funerar intr-o ierarhie mondiala, dupa ansamblul funerar al faraonilor egipteni din Valea Regilor, nu intruneste intru totul exigentele celor care nu au o viziune umoristica asupra vietii de apoi.

Am patruns in Sapanta cu un Seat galben, masina cu vesela atitudine, despre care proprietarul si cei apropiati spun ca rade si ne-am indreptat spre cimitirul vesel. Cuminti, am intrat ghidati de parintele paroh Grigore Lutai.

O incursiune gratuita in lumea de dincolo

Imediat ce am pasit pe poarta cimitirului, o morosanca in varsta, cu un strigat de cerber isteric, ne-a admonestat din ghereta de la intrare: “Aici se plateste! Inapoi! Nu se intra fara taxa!” Ca o aspra dojana duhovniceasca, preotul i-a replicat scurt: “Ia vezi-ti dumneata de treaba!” Usurati de faptul ca scurta vizita in lumea vesela de dincolo nu presupune inca o taxa, ne-am pierdut fiecare printre noianul de morminte.

M-am trezit inconjurat de cruci, ca de niste personaje vesele, dantuind fericite intre lumea de dincolo si lumea de aici. Fiecare isi spune nacazul, dar nu e nacajit. Unul a murit de Craciun, calcat de o masina. Altul de boala. Si ce daca? A ajuns intr-un loc vesel, cum nu multora le este dat sa ajunga.

A muncit in Italia...

Pe una din cruci, un personaj la patru ace, sta asezat la masa, inconjurat de DVD-playere, casetofoane si un televizor. Este un localnic “umblat”, care a muncit in Italia pentru a-si consolida o gospodarie in toata regula acasa. Destinul si-a ras de el, a murit din pricina unei boli grave inainte de a se fi bucurat de agoniseala.

“In lume cat am trait/ Bine am gazdaluit/ In Italia am lucrat/ Doi copii am invatat/ Amandoi cu facultate/ De mine n-au avut parte/ Cand sa ne fie mai bine/ Boala grea o dat de mine/ Irina a mea sotie/ Te-am suparat pe vecie/ Si te las cu mare dor/ In grija feciorilor”.

Cruci vesele si niponi nedumeriti

Printre cruci au inceput sa se iteasca o sumedenie de capete de niponi nedumeriti, insotiti de tacanitul scurt si insistent al camerelor din dotare. In majoritate octogenari, acestia s-au tarat anevoie printre aglomerarea de morminte, fotografiind intre timp un detaliu sau altul.

Desi pelerini de profesie, japonezii n-au mai vazut asa ceva. Veniti tocmai din Tokyo, ei s-au acomodat greu cu spatiile deschise din Romania. Cel putin asa sustine Koyama, un batran care invata limba engleza de cand s-a pensionat. Aici, nicicum nu se putea dumiri de ce artistul din Sapanta a tinut sa caricaturizeze moartea unui om in varsta.

Pentru Koyama, moartea reprezinta o chestiune grava. Nu poate sa rada de ea. Nici in ruptul capului nu pricepe cum de faptul ca un om de varsta lui a fost calcat de masina ar putea reprezenta cel mai important moment din viata acestuia, ba inca atat de important incat sa fie pictat si talmacit in cuvinte chiar pe mormant.

Sotia lui, ne talmaceste Koyama, nu intelege de ce sunt lasate buruienile sa creasca atat de inestetic pe morminte. Cu o mina mai curand descumpanita, s-au indreptat catre chioscul bisericesc, de unde au cumparat cate un clop morosenesc de caciula si niste brosuri cu minunatiile Maramuresului, apoi au parasit ostentaiv intrucatva situl funerar.

Niste localnici marinimosi i-au ajutat sa se catere pe scarile autocarelor. Ajunsi cu mare greutate pe confortabilele lor locuri, batranii au inceput sa sporovaiasca in mestesugita lor limba vrute si nevrute despre marcanta experienta. Ce si-or fi spus unul altuia, nu se stie.

Vor fi palavragit despre batele de baseball ce se comercializeaza pe post de artizanat, alaturi de pirogravurile reprezentandu-l pe Dracula. Toate, in contextul de humoresca escatalogica de Sapanta... Pai ce ar mai putea intelege un biet nipon?

Aici nu miroase a cimitir. Miroase a albastru. Un albastru nemaintalnit, care se intinde peste crucile pictate de mesterul popular Ion Stan Patras, un localnic fascinat de arta mortii si a picturii naive. Se odihneste si el aici, in Cimitirul Vesel, napadit de buruieni si de turisti.

Cimitirul a fost onorat de autoritatile seculare cu locul doi intr-o ierarhie mondiala a monumentelor funerare, dupa mormintele faraonilor din valea Regilor. Desi pentru parintele paroh turul cimitirul este parte a unei istovitoare rutine, vizitatorii il asculta captivati.

Iar parintele si-a luat o expresie de savant si peroreaza incet, parca in ritmul decis de aparatele de fotografiat, povestind despre unul sau altul din satenii defuncti de parca ar istorisi captivantele aventuri ale vreunui rege.

Despre ctitoriile din Sapanta si alte povestiri

Am aflat, incet-incet - nu numai amanunte despre istoria locului sau despre making of-ul cimitirului, ci si despre fiii parintelui. Caci parintele Lutai se mandreste cu cei trei feciori ai sai.

Parintele Grigore Lutai, ghid ad-hoc in Cimitirull Vesel (Foto: HotNews.ro)

Intre o cruce si alta, parintele a presarat firesc in istoria seculara a mortilor si a viilor locului, amanunte discrete despre conferintele la care a participat sau despre bucuria numirii unuia dintre fii ca preot in parohia romaneasca din Washington DC, unde a slujit parintele Calciu-Dumitreasa.

Am primit cadou de la parintele Lutai, un preot cu trasaturi bonome, fara incetare preocupat de ctitoriile sale, o brosura - bineinteles, cu coperti colorate in albastrul funerar de Sapanta - despre cimitirul si manastirea din localitate. Scrisa de unul din fiii sai.

Mi-am aruncat evaziv privirea peste paginile brosurii. Am aflat totusi un amanunt despre vechea manastire Peri, stramoasa actualului asezamant monastic. Aceasta a strat secole intregi, ca un bastion al ortodoxiei, in calea “imperialismului catolic”.

Asa vorbeau si comunistii despre catolici. O fi fiind popa fundamentalist? Sau o fi vorba de presupusele conceptii “sanatoase” despre credinta ale bastinasilor ortodocsi pe care parintele Lutai-fiul vrea sa le aduca la cunostinta vizitatorului, fie el de ce confesiune o fi.

Unele morminte mai asteapta "botezul" vopselei

Tot din brosura am aflat de o atestare documentara din secolul XIV, care vorbeste despre Manastirea Peri, un asezamant de mare importanta pentru credinciosii ortodocsi din nordul maramuresean. Astazi, amplasamentul vechii manastirii se afla pe teritoriul ucrainean.

Preotul Grigore Lutai a decis sa reinvie traditia vechii manastiri si a edificat o alta in parcul dendrologic din Sapanta. A trebuit sa defriseze vreo cateva hectare de padure ocrotita de lege, dar, spune el, a meritat.

Manastirea din parcul dendrologic de la Sapanta

A meritat si sa se aleaga cu dosare penale, pe care autoritatile maramuresene, miloase si sensibile religios, au mazgalit cu mare fervoare NUP-ul salvator.

Insotiti de ctitor, am plecat apoi inspre manastirea de lemn. Un asfalt impecabil serpuieste prin padurile Sapantei. La asta sa mai adaugam si parapetii din piatra si ciment. Or fi costat o avere. La un moment dat, copacii au disparut ca prin minune si in fata noastra a aparut un colos de lemn, cu o turla pierduta in cerul innorat.

Biserica Manastirii Sapanta arata ca o nastrusnica piramida nascuta din piatra si lemn. Octogenarii niponi, plantati ici si colo in jurul colosului architectural, par si mai nedumeriti ca la cimitir. Clicul camerelor japoneze, incremenite spre inaltul cerului maramuresean, se aude din ce in ce mai rar si mai nesigur. Niponii nu mai indraznesc sa schimbe nici o impresie.

Pasesc doar tacuti, in sir, catre scarile ce duc in jos spre usa care se ghiceste in subsolul racoros.

Parintele Grigore Lutai ne invita sa coboram treptele abrupte ce duc undeva sub pamant, acolo unde cu mare incantare a ctitorit altarul si o sala pavata cu gresie stralucitoare. "Era nevoie de aceasta manastire aici", ni se confeseaza el, nu fara o unda de satisfactie in glas. Doar ca, mai spune, lucrarile vor mai dura un timp. Doar bani sa fie...

O ceata de copii sositi cu un alt autocar intrerup insa meditatiile preotului. Dar se face din nou liniste, caci profesoarele incep sa-i mustruluiasca pe micuti imediat. Cu totii umbla de colo-colo, admirand icoanele, ba unii baieti, mai nazdravani, asezandu-se rapid pe bancile ce au fost asezate de jur imprejur prin sala spatioasa.

La subsol, biserica a fost construita din materiale moderne. Miroase a gresie proaspat pusa, iar boltile si peretii aduc mai degraba a crama medievala. Daca pelerinul nu si-ar scalda din cand in cand privirea in icoanele bizantine, mai ca ar fi tentat sa ceara un pahar de vin. Afara insa, manastirea s-a daltuit in lemn, mesterii au pus trunchi peste trunchi si le-au adaugat semnul crucii.

Am urcat cu inima cat un purice treptele de lemn spre etajele superioare. De aici, pelerinii par niste pitici curiosi, iesiti dintre copacii padurii pentru o clipa de rugaciune. Cineva a remarcat cu voce tare un sms care ii ura bun venit in Ucraina.

Parintele Lutai a inceput sa povesteasca despre locul fostei manastiri Peri, aflat foarte aproape, la doar cateva minute de mers, insa tocmai in Ucraina.

Intre timp, niponii au inceput sa se trezeasca din incremenire si sa vorbeasca agitat intre ei. Limbile si undele magnetice au inceput sa se amestece. Micutii orientali octogenari se bulucesc din nou in fata autocarului lor, privind cu ochii lor adanci si intunecati crucea din varf.

Au coborat din turn si au plecat la fel cum venisera, usor nedumeriti, inspre spatiul urban, mult mai agitat, insa cu siguranta mai inteligibil pentru ei. Cat despre noi, ne-am lasat condusi de parinte si ne-am lasat cuprinsi de insistentele lui de a reveni aici cand manastirea va fi gata.