Ministerul Sanatatii, Ministerul Internelor si Reformei Administrative si SRI vor primi cele mai mari sume la prima rectificare a bugetului pe 2007, in timp ce ministerele Apararii, Transporturilor si Mediului vor trebui sa renunte la o parte din fondurile alocate initial in bugetul pentru acest an.

Cresteri ale bugetelor vor fi operate si pentru Serviciul de Telecomunicatii Speciale (42 milioane lei pentru achizitionarea unor echipamente de comunicatii mobile), Curtea de Conturi (20 milioane lei in plus pentru plata sentintelor civile pronuntate in favoarea controlorilor financiari, referitoare la achitarea sporului de vechime), Cancelaria premierului (3,9 milioane lei pentru acoperirea

diferentelor de curs valutar aferent fondurilor primite de Romania de la UE in 2006 pentru inundatii), Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintei (2,7 milioane lei pentru podul peste Dunare la Calafat-Vidin) si Secretariatul General al Guvernului (1,47 milioane lei, reprezentand cheltuieli de personal la nivelul Departamentului pentru Relatia cu Parlamentul).

Nou-infiintata Agentie Nationala de Integritate va avea in acest an un buget de 3,8 milioane lei, din care 2,5 milioane lei pentru cheltuieli de personal si 0,5 milioane lei pentru achizitia de bunuri si servicii.

De asemenea, bugetul fondurilor provenite din credite externe pe 2007 al Ministerului Dezvoltarii va fi suplimentat cu 65 milioane lei. Prin proiectul de rectificare se va permite ordonatorilor principali de credite sa opereze redistribuiri de fonduri bugetare.

Astfel, bugetul Ministerului Afacerilor Externe va fi diminuat cu 4 milioane lei pentru actiuni externe si majorat cu aceeasi suma pentru achizitia de bunuri si servicii destinate activitatilor cultura, recreere si religie.

Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor va putea aloca mai mult cu 25,07 milioane lei pentru cheltuieli de personal, cu 0,4 milioane lei pentru cercetare-dezvoltare, cu 5,8 milioane lei pentru reabilitarea termica a cladirilor si cu 1,1 milioane lei pentru lucrari de reducere a riscului seismic, reducand bugetul alocat initial achizitiei de bunuri si servicii (cu 4,46 milioane

lei), achitarii unor dobanzi (cu 5,13 milioane lei) si elaborarii sau actualizarii planurilor urbanistice generale si a regulamentelor locale de urbanism (cu 1,5 milioane lei).

Ministerul Internelor si Reformei Administrative va reduce cu 177 milioane lei cheltuielile de personal pentru angajatii din sistemul de ordine publica si siguranta nationala, suma pe care o va directiona catre programe de asistenta sociala.

Ministerul Culturii va majora cheltuielile cu 0,85 milioane lei pentru Schitul romanesc “prodromu” de la Muntele Athos (Grecia) si cu 9,9 milioane lei pentru lucrarile primei etape de realizare a Memorialului Holocaustului, suma retrasa de la active nefinanciare, iar Serviciul de Protectie si Paza va transfera doua milioane lei de la bunuri si servicii si active nefinanciare catre programe de asistenta sociala.

In bugetul activitatii finantate integral din venituri proprii al Serviciului de Telecomunicatii Speciale, cheltuielile de personal si suma aferenta activelor nefinanciare vor fi majorate cu 1,4 milioane lei, respectiv cu 0,8 milioane lei, iar fondurile de achizitie a bunurilor si serviciilor vor fi reduse cu 2,2 milioane lei.

integral in Gandul