Tot mai multi timiseni au inceput sa recunoasca cu acte ca isi rotunjesc veniturile inchiriindu-si locuintele.

Altii, chiar au intrat in datorii, la banci, pentru a-si cumpara apartamnete in zone cu „cautare”, pe care imediat ce au intrat in posesia lor le-au inchiriat, acestea ajungand in situatia de a se plati „singure”, valoarea chiriei lunare incasate de proprietari fiind apropiata de rata pe care acestia o datoreaza bancii.

Potrivit lui Doru Dudas, directorul adjunct al Finantelor Publice Timis, introducerea cotei unice de impozitare a adus numai beneficii, care sunt imediat vizibile. „Oamenii sunt acum mai motivati sa isi declare sursele suplimentare de venit si, mai mult decat atat, sa le declare «pe bune», adica corect”, sustine Dudas.

De exemplu, daca in 2004, ultimul an in care un proprietar care isi inchiria apartamentul platea statului impozit 40% din suma incasata, au ajuns la buget 410.000 de lei, anul acesta, desi suntem abia la jumatatea lui, si cota de impozitare a scazut la valoarea unica de 16 procente, s-au incasat deja 1.199.000 de lei.

Reclamatiile vin de la vecini si asociatii

De la inceputul anului peste 14.300 de timiseni au declarat la Fisc faptul ca incaseaza bani din chirii, in timp ce in urma cu trei ani declarasera putin peste 15.200. Statul insa nu detine in momentul de fata date certe cu privire la numarul real al celor care isi rotunjesc veniturile din inchirieri. Ar fi mult prea complicata depistarea tuturor, explica finantistii.

De exemplu, unii dintre cei care inchiriaza pot sustine ca cei care le ocupa apartamentul le sunt prieteni foarte buni, pe care-i lasa sa locuiasca acolo, din prietenie, fara sa le ceara vreun ban.

„Cei care isi inchiriaza apartamentele, dar nu declara la Fisc acest lucru, fac evaziune fiscala. In functie de gravitatea faptei, respectiv de sumele incasate, cei prinsi pot fi sanctionati contraventional sau pot ajunge sa faca inchisoare. Din pacate, noi avem foarte putine parghii prin care sa aflam daca cineva incalca legea.

Ar presupune o munca foarte serioasa sa ii descoperim noi pe evazionisti, si de aceea ne bazam pe reclamatiile care vin la noi, fie de la vecini, fie de la asociatiile de locatari sau, in cazurile cele mai rare, din partea chiriasilor care la un moment dat nu s-au mai inteles cu proprietarii”, a mai explicat Dudas.

Integral in Evz