Cand si in ce conditii drepturile omului sunt incalcate de catre serviciile de informatii, in Romania sau in alte tari? Ce valoare mai au drepturile omului cand se invoca ratiuni de stat, interese nationale sau globale, ori lupta impotriva terorismului? Iata ce incearca sa lamureasca un "doctor in interceptari", generalul Dumitru Zamfir.
El este adjunct al directorului SRI din 1997, dar deloc strain de interceptarile telefonice si pe vremea fostei Securitati -, explicand acest lucru in cartea "Respectarea drepturilor omului in
activitatea serviciilor de informatii", recent lansata de editura RAO.
De ce o carte acum, cand nu puteti clarifica mai nimic fiindca sunteti mai-marele ascultarilor din Romania si trebuie sa respectati secretul profesional?
Ideea de la care am pornit in aceasta carte nu este ascultarea propriu-zisa. stim ca intre individ si societate exista o permanenta stare de adaptare, dar ne confruntam cu o realitate: grupuri minoritare incearca mereu sa eludeze regulile fundamentale de convietuire sociala unanim acceptate.
Indivizi care sa faca altfel decat hotararea generala sau care sa conteste regula de grup au existat dintotdeauna. Astazi acest fenomen e subsumat ideii de amenintare la siguranta - a statului, cea nationala etc.
Cei care au impus regulile au elaborat si instrumentele prin care actioneaza impotriva celor ce le contesta, instrumente juridice, de prevenire, de coercitie. E vorba de o politica a stabilitatii statului, pe care azi o servesc si serviciile secrete.
De ce politicul vrea control absolut al informatiei, inclusiv a celei obtinute prin ascultarea comunicatiilor?
Reversul medaliei contestarii sistemului e cel in care individul se simte atacat in drepturile sale, in intimitatea sa. Avem de-a face cu limitele pe care forul legislativ trebuie sa le impuna institutiilor de preventie, intre care si serviciilor secrete.
Cei care vor sa atace functiunile acestor reguli nu pun in aplicare astfel de planuri in piata publica, fazele primare ale oricarei contestari sunt ascunse, complotiste. Cum poate statul, prin institutiile sale, sa afle din timp de astfel de evolutii? Preventia acestui tip de actiuni este obiectul principal al "sigurantei nationale".
Vorbiti de esenta instinctului de conservare a statului?
Da, daca vreti, e o lege naturala. Societatea intervine, pe baza informatiilor furnizate, prin mecanismele specifice coercitive. Cartea mea a pornit tocmai de la aceste pretexte de fond, este perfectibila ca orice text, dar problemele de baza sunt aceleasi.
Vrem, nu vrem, ne place, nu ne place, globalizarea e directia impusa si tot mai multe servicii de informatii vad ca nu exista cale de intoarcere. Cartea incearca sa acopere cam mult si pretentios - acum imi dau seama - din domeniul atat de controversat si la limita echilibrului de acceptanta.
Caci si institutiile statului, in scopul apararii societatii si individului, trebuie sa devina constiente de pana unde le e permis sa ajunga.
Prezentati in carte doua proiecte legislative (legea privind regimul restrangerii temporare a exercitiului unor drepturi sau libertati fundamentale in activitatea de realizare a sigurantei nationale si legea privind organizarea, functionarea si statutul personalului Agentiei Tehnice de Securitate Nationala). Ce scop au si in ce stadiu sunt?
Sunt niste propuneri elaborate, ca suma a experientei mele acumulate in domeniul tehnic al ascultarilor si monitorizarii informationale. Pana la urma, restrangerea drepturilor cetatenesti prin ascultare este o activitate care ataca intimitatea persoanei, dreptul la viata privata.
Ei, in nici una din legile in functiune azi, care vorbesc despre institutia interceptarii, nu se delimiteaza exact zonele: chiar e nevoie pentru orice infractiune sau pentru orice atitudine presupus ostila sa folosesc acest mijloc?
E clar ca este nevoie de mai multa circumspectie in utilizarea mijlocului...
Da, e vorba de o abordare graduala in functie de mersul anchetei, de potentialul de pericol. O sacosa abandonata poate fi cu o suma mare de bani, cu o bomba, cu zarzavat uitat de cineva... Procedura se declanseaza cand continutul devine serios alarmant si un cap de investigatie exista.
Dar, nu incepi din start cu ascultarea telefonului! Sunt institutiile "preliminare", care trebuie sa faca cercetarea la fata locului etc. Or, exercitiul acesta, al restrangerii de drepturi, trebuie sa stabileasca clar categoria de infractiuni si/sau amenintari prin care institutiile decid sa recurga la restrangerea drepturilor si libertatilor cetatenesti.
Prevenirea e factorul cel mai important, ca altfel degeaba ma transform intr-un jandarm constatator.
Posteveniment, consecintele s-au produs, iar noi nu mai avem sens. E mult mai important sa previn toate acestea. In multe tari, a avea informatia e sinonim cu succesul prin preventie.
Deci, propunerile legislative fac ordine in domeniul unde e inca loc de interpretari gresite?
Sunt vreo 16 legi organice care prevad dreptul unor institutii de a avea in dotare mijloacele tehnice de interceptare. Dar la ele nu exista un corolar comun. Propunerea poate fi dezvoltata in continut, dar ea vrea sa defineasca acele contexte de amenintari la adresa securitatii nationale pe care institutiile abilitate sa nu-l poata depasi.
O limitare de abuzuri deci. Nici prin Codul de Procedura Penala nu sunt reglementate riguros momentele in care trebuie sa actionezi prin mijloace de interceptie a comunicatiilor.
A doua propunere se refera la autoritate, pe care nu o vad in afara unei structuri de informatii, ca ceva esential, reglementat printr-o lege ca punct nodal de preventie.
Asta ar insemna o coegida intre servicii de informatii si un minister precum cel al Justitiei, de pilda?
Aceasta autoritate, prin abilitare legala, poate presta servicii si pentru celelalte institutii abilitate sa utilizeze tehnica de interceptare.
Tehnologia de comunicatii la sase luni se schimba, e o evidenta. Asa ca nu stiu daca pentru Romania, ca si pentru orice alt stat, nu e mai indicata concentrarea informatiei (inclusiv cea culeasa prin ascultare) decat privatizarea surselor de interceptare, cum sugereaza multi.
Multiplicarea pietei operatorilor nu poate creiona o relatie intre fiecare institutie care are nevoie de mijlocul tehnic si imperativele preventiei.
Statul are nevoie de aceasta interfata care sa creeze interconectivitatea dintre multitudinea de operatori si oficialii abilitati prin lege sa foloseasca aceste mijloace. Acesta e obiectul celei de-a doua propuneri legislative.
Cum faceti ca omul simplu sa inteleaga asta?
Institutiile statului, in sine, nu ar putea sa actioneze opresiv, democratic functionand, nu vad in cetatean un dusman subinteles, dimpotriva, subordoneaza propria munca intereselor cetateanului.
Asa trebuie sa fie! Sa nu stea omul cu teama permanenta ca e o bomba acolo, o rapire dincolo, o contaminare neasteptata, un asasinat... Atunci cand acestea se produc si afecteaza individul, doar atunci el recunoaste necesitatea, pana atunci genul asta de evenimente tine de filme sau de fictiuni literare.
Pana atunci, ei percep institutiile ca pe unele ostile, e cazul tipic al serviciilor secrete.
