Apa acopera aproape doua treimi din suprafata Pamantului, dar cea mai mare parte este prea sarata pentru a fi consumata.
Doar 2,5% din apa Terrei este dulce, iar doua treimi din aceasta se afla in calotele glaciare si in ghetari. In total, omenirea are la dispozitie mai putin de 0,08% din totalul de apa al planetei.
Apartheidul hidrologic
Acolo unde nu lipseste este irosita, iar acolo unde e mai pretioasa decat aurul oamenii se razboiesc pentru ea. Zonele in care problemele de ordin hidrografic ameninta sa provoace un conflict armat sunt cele cu rezervele de apa cele mai reduse, precum Orientul Mijlociu, si cele in care lacurile si fluviile sunt impartite de mai multe tari: Nilul, Nigerul, Eufratul, Gangele sau Mekongul.
„Pana in 2025, 40 de tari din aceste regiuni vor avea deficit de apa”, avertizeaza Steve Lonergan, director al Programului de dezvoltare al Natiunilor Unite (UNDP).
La cea de-a treia Conferinta Internationala a Apei de la Kyoto, fostul presedinte al URSS Mihail Gorbaciov a vorbit despre 21 de conflicte armate pentru apa in istoria recenta, remarcand ca Israelul a participat la 18 dintre ele. Actualmente, la nivel international exista 50 de dispute avand ca obiect apa.
Trei sferturi din 263 de bazine hidrografice sunt private de tratate de reglementare a exploatarii lor. De 40 de ani, bazinul Iordanului, al carui nivel scade ingrijorator in fiecare an, ameninta procesul de pace din regiune. Cu ajutorul unui sistem de conducte prin care se scurg anual o jumatate de miliard de metri cubi de apa, Israelul a capturat inca din 1964 debitul acestui fluviu.
Sistemul transporta apa de la Haifa pana in desertul Negev, alimentand zonele urbane din Ierusalim si Tel Aviv, dar si Teritoriile Ocupate.
Razboiul de sase zile a fost in primul rand un conflict pentru apa Iordanului. „Disputele pentru infrastructura din zona erau de o importanta majora, dar cea privind apa era o chestiune de viata si de moarte”, a scris fostul premier israelian Ariel Sharon in autobiografia sa.
Prin cucerirea Inaltimilor Golan si a bazinului fluvial, Israelul si-a asigurat in mai putin de o saptamana controlul asupra resurselor hidrografice care ii lipseau. Astazi, aceste resurse asigura un sfert din consumul de apa al israelienilor si 90% din cel al colonistilor din Teritoriile Ocupate.
Diferentele in privinta accesului la apa sunt macroscopice, releva publicatia italiana „Panorama”, citand acordul de la Oslo din 1995, prin care palestinienii au primit dreptul la un consum de 57 de metri cubi pe cap de locuitor, iar israelienii primesc 246 de metri cubi.
Un veritabil apartheid hidrologic, care s-a agravat dupa construirea barierei defensive de catre israelieni.
Zidul ridicat pentru a stavili valurile de atentatori sinucigasi patrunde adanc in Teritoriile Ocupate, ingloband instalatii si puturi care asigurau palestinienilor aproximativ cinci milioane de metri cubi de apa pe an. Situatia e mai dramatica in Fasia Gaza, dependenta in mare parte de apa furnizata de Israel.
Densitatea mare a populatiei (1,2 milioane de locuitori pe o suprafata de 360 kilometri patrati) a saracit panza freatica, infiltrata cu apa sarata din mare.
Bataie pe Nil
250 de milioane de africani din zece tari depind de apele celui mai lung fluviu de pe Pamant. Insa Nilul, „vena jugulara” a economiei egiptene, cum il denumeste revista „Panorama”, se afla intr-o situatie critica.
„Apa este singurul motiv care ne-ar putea impinge la un nou razboi”, declara fostul presedinte egiptean Anwar Sadat dupa semnarea acordului de pace cu Israelul.
Din debitul anual de 84 de miliarde de metri cubi de apa, 55 de miliarde de metri cubi sunt capturati prin barajul de la Assuan si distribuiti pe teritoriul egiptean. Nemultumita de situatie, Etiopia contesta sistemul de cote de apa fixat in 1959.
Presedintele Egiptului, Hosni Mubarak, a avertizat ca nu va tolera „interferentele asupra apelor Nilului”, vitale pentru energia hidroelectrica si pentru proiectele sale faraonice: dupa „Canalul pacii” din Sinai, Mubarak vrea sa construiasca un nou canal in regiunea Toshka, preluand inca o parte din debitul Nilului.
Ingrijoratoare este si scaderea nivelului lacului Victoria, de o importanta cruciala pentru 30 de milioane de africani. Din 2003, nivelul apei se reduce cu 3% pe an, echivalentul a 75 kilometri cubi de apa, ca urmare a indiguirii raului Kagera, singura sa sursa, de catre Uganda.
Arma fluida
Un razboi surd, eclipsat de tragedia irakiana, mocneste in Mesopotamia. De secole, agricultorii si pescarii din Siria si Irak depind de apele Tigrului si Eufratului. Insa Turcia a construit diguri imense pe aceste fluvii si poate folosi apa ca pe o arma mai eficienta decat rachetele si petrolul.
In 1991, in timpul razboiului din Golf, guvernul de la Ankara intentiona sa stranga Irakul intr-un soi de chinga hidrografica prin inchiderea digului Ataturk de pe Eufrat.
Crizele iscate de apa nu se limiteaza la Africa sau la Orientul Mijlociu. Potrivit expertilor internationali, explozia demografica si setea de energie a economiilor asiatice fac din Asia continentul cel mai riscant pentru izbucnirea unui razboi al apei.
Uzbekistanul si Kazahstanul consuma jumatate din resursele de apa ale celor doua fluvii care le uda teritoriile, Syr Darya si Amu Darya, dar acestea izvorasc din Kirghizstan si Tadjikistan.
Indusul a devenit obiect de disputa intre doua puteri nucleare, India si Pakistan. Fluviul aduce apa pentru 150 de milioane de pakistanezi si traverseaza o parte din Kashmirul indian. Inginerii din Delhi au ridicat aici diguri care, potrivit Pakistanului, incalca acordurile si ameninta siguranta tarii.
Cele doua state au aceeasi disputa si asupra apelor Gangelui. India se lupta si cu China pentru Brahmaputra, iar Bejingul vrea cat mai multe avantaje de pe urma Mekongului.
Un articol de Toni Dumitru
