Brazilianul Marcos Roberto Nascimento Da Silva "Tamandare" a sosit in Romania unde va semna un contract cu Rapid Bucuresti, club despre care a precizat ca nu cunoaste nimic, dar este sansa lui de a juca intr-un campionat din Europa.

Tamandare are 26 de ani si evolueaza pe postul de fundas dreapta, el fiind imprumutat de la Corinthians pentru un an, cu posibilitate de cumparare.

"Nu stiu nimic despre Rapid si despre fotbalul romanesc pe moment. Am vazut doar cateva jocuri ale nationalei Romaniei. Reprezentantul meu din Brazilia mi-a spus ca la Rapid e un antrenor italian pe care il cheama Bergodi. Am ales sa vin aici pentru ca a fost o sansa pentru mine sa vin in Europa. Pentru mine e un pas inainte", a declarat brazilianul la sosirea pe aeroportul Otopeni.

Desi vine de la Corinthians, club de la care Steaua l-a luat in iarna pe Elton, plecat intre timp in Arabia, la Al Nasr, Tamandare a spus ca nu-l cunoaste pe fostul mijlocas al ros-albastrilor. Iar singurii jucatori romani de care a auzit sunt Gheorghe Hagi si Cristian Chivu.

"L-am urmarit pe casete. Ne-am si inteles verbal cu el, nu are pretentii financiare exagerate, dar ramane sa mai discutam ultimele detalii ale contractului si sa treaca de vizita medicala. Daca ne intelegem si este apt medical, sigur va juca la Rapid", a prezentat directorul sportiv al Rapidului, Viorel Moldovan, situatia transferului lui Tamandare.