China si Rusia in Noua Dezordine Mondiala (de Dominique Moisi)

de     Romania Libera
Marţi, 3 iulie 2007, 0:00



Ar putea Kosovo sa-si dobandeasca independenta fara consimtamantul tacit al Rusiei? Poate exista o solutie umanitara si politica pentru tragedia din Darfur fara bunavointa manifesta a Chinei? Cele doua crize nu au nimic in comun, dar rezolvarea lor va depinde in buna masura de modul in care acesti doi membri permanenti ai Consiliului de Securitate al ONU vor face - sau nu - uz de dreptul lor de veto.

A compara posibilitatile Rusiei, respectiv Chinei de a bloca initiative internationale cheie nu are sens in sine, dar o atare comparatie poate fi un instrument util pentru a intelege transformarea sistemului international, ce survine ca urmare a relativului declin al puterii globale americane.

Din acest punct de vedere, adancirea haosului in Orientul Mijlociu comporta pentru China si Rusia atat sanse, cat si riscuri. Situatia ar putea obliga acesti doi actori la o definire a rolului pe care doresc sa-l joace si a imaginii pe care doresc s-o proiecteze la nivel international.
Intrebarea-cheie este: se misca oare Rusia cu pasi gigantici in "directia gresita", in timp ce China face pasi minusculi in "directia corecta"?

Privit superficial, Rusia si China ar putea da impresia ca urmaresc aceeasi cale cand afirma cu mandrie la unison ca "s-au intors" pe scena politicii mondiale. Dar aceasta proclamare a intoarcerii are valente diferite pentru fiecare dintre ele.

Pentru China, o tara cu o profunda incredere de sine, a "se intoarce" inseamna pur si simplu ca si-a regasit rolul istoric central in lume dupa o absenta mai lunga de doua secole. La urma urmei, la finele secolului al XVIII-lea, China devenea primul producator mondial de bunuri fabricate. China se autopercepe ca un centru al civilizatiei, inegalabil in Asia sau chiar in intreaga lume.

Revirimentul increderii de sine al Chinei se bazeaza pe remarcabila putere economica, care la randul ei decurge nu din bogatia resurselor naturale, ci din productivitate si creativitate.

Indiferent de uriasele tensiuni politice, sociale si economice, chinezii sunt constienti de propria forta, iar Jocurile Olimpice de la Beijing vor oferi momentul simbolic care va infatisa lumii scara progresului economic.

Cel mai important este ca, exceptand problema Taiwanului, China este o putere satisfacuta de mersul lucrurilor in sistemul international - este un actor rabdator, caruia i se pare perfect legitim sa se comporte si sa fie perceput ca puterea numarul doi in lume.

Rusii, in schimb, raman nesiguri pe statutul lor international. Comportamentul exploziv "revizionist" al Rusiei la recentul summit al G8 este un indicator al "insatisfactiei" resimtite la Kremlin. Pentru ca stiu ca sunt mai putin puternici, in special in ceea ce priveste evolutiile demografice si economice, rusii au senzatia ca trebuie "sa faca mai mult".

Pentru ei, a spune ca "Rusia s-a intors" echivaleaza cu a spune ca anii umilitori ai epocii Eltin sunt un capitol incheiat si ca acum ei trebuie tratati de pe pozitii egale, in special de catre Statele Unite.
Rusii nu au nostalgia Razboiului Rece in sine, ci a statutului international pe care l-au pierdut atunci cand Razboiul Rece a luat sfarsit. Acum, ca America nu mai este o "hiperputere" fara competitori strategici, Rusia si-a reafirmat statutul de "superputere", pretentie nesustinuta neaparat si de realitate.

Prin comparatie cu China, Rusia nu creeaza bogatie economica, ci doar exploateaza resursele energetice si minerale. Mai mult decat atat, fata de chinezi, rusii nu a fost niciodata foarte siguri de pozitia lor in lume.

Penduland - in termeni culturali si politici - intre Europa si Asia, victima a unui instinct narcisistic intunecat care influenteaza cheia de interpretare a trecutului, dar si viziunile asupra viitorului, nu trebuie sa mire pe nimeni ca Rusia se comporta acum ca o "putere revizionista".
Nesatisfacuti de propria identitate, e normal ca rusii sa ceara schimbari care sa-i faca se se simta mai siguri pe sine si mai mandri.

Acum mai putin de 20 de ani, Cehia si Polonia erau in sfera lor de influenta, este deci explicabil de ce rusii nu pot accepta faptul ca SUA isi implanteaza uniliateral sistemul de securitate in aceste tari.

Desigur, Occidentul - in special Europa - poate fi considerat a fi selectiv atunci cand judeca Rusia si China. "Noi" tindem sa cerem mai putin de la China decat de la Rusia, pentru ca avem tendinta de a considera (cel putin cultural) Rusia un stat european.

In consecinta, privim cultura violentei fizice si provocarilor verbale care castiga teren in Rusia lui Putin ca profund ingrijoratoare, in timp ce tindem sa judecam greselile Chinei cu o mai mare distantare, daca nu chiar cu indiferenta.

Dar diferentele de astazi dintre Rusia si China s-ar putea dovedi mai putin semnificative maine, in cazul in care situatia din Orientul Mijlociu se deterioreaza intr-atat incat sa le impuna tuturor celor cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate ONU un spirit de responsabilitate colectiva.

Una este pentru Rusia si China sa exploateze problemele din ce in ce mai mari ale americanilor din Gaza in Kabul, cu totul altceva insa daca situatia degenereaza pana la punctul destabilizarii generale in regiune.

Intr-adevar, problemele din Orientul Mijlociu ar putea impune Rusiei si Chinei mai multa retinere. Ele ar putea fi fortate sa introduca in ecuatie nu atat factorul global al "valorii de frustrare" fata de Occident cat factorul capacitatii lor de a-si aduce o contributie pozitiva si stabilizatoare la Ordinea Mondiala.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


106 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by