In timp ce penele de curent arata marile probleme ale retelelor electrice, iar seceta ameninta producerea de electricitate la Portile de Fier sau Cernavoda, sistemul energetic national este pus in pericol si de actorii privati sau de stat, prin datoriile acestora, considera Evz. Situatia creata de seceta este mai grava decat ar fi putut aprecia autoritatile, iar Reactorul 1 de la Cernavoda poate fi inchis, noteaza Romania libera. Incepand cu luna august, nivelul Dunarii va scadea drastic, astfel incat reactorul nuclear de la Cernavoda nu va mai avea suficienta apa pentru racire, noteaza Gandul.

Evz noteaza ca: "Varujan Vosganian, ministrul economiei si finantelor, a spus ca sunt trei distribuitori privati de energie care nu au realizat integral investitiile la care s-au angajat pentru anul trecut, iar sumele restante sunt de 140 milioane de lei (aproximativ 50 milioane de euro).

Ministrul nu a numit companiile, dar ele pot fi deduse dintre cele care au cumparat sucursale Electrica. Astfel, E.ON a cumparat Electrica Moldova, CEZ a cumparat Electrica Oltenia, iar Enel a cumparat Electrica Banat si Electrica Dobrogea.

Necesarul de investitii pentru modernizarea retelelor electrice este de 2 miliarde de euro pentru urmatorii cinci ani, a spus ministrul economiei, amintind ca numai in acest an firmele de distributie a energiei electrice trebuie sa investeasca 600 de milioane de euro.

Ministrul da garantii ca aceste investitii nu vor duce la majorarea pretului curentului pentru populatie. Pana la 31 mai au fost realizate investitii in proportie de 35% din total, a spus Vosganian.

CFR se ia de mana cu primarii

Litigiul dintre CFR si Electrica, in urma caruia operatorul de energie a spus ca va opri furnizarea curentului catre operatorul de cale ferata, nu a fost rezolvat inca de autoritati. „Este vorba de datorii de cateva sute de milioane de euro si trebuie sa gasim o solutie pentru ca sistemul de distributie sa nu fie afectat de o suma atat de mare”, a spus Vosganian.

Pe de alta parte, municipalitatile au datorii de peste 500 milioane euro catre sistemul energetic, spune ministrul, recunoscand ca inca nu stie de ce nu sunt achitate aceste datorii din martie 2006. „Sumele sunt foarte mari si este vorba despre municipalitati care au venituri consistente, cum ar fi Brasov sau Craiova”, a spus ministrul de resort".

"Autoritatile sunt nevoite sa recunoasca faptul ca situatia creata de seceta este mai rea decat au estimat-o. Reactorul 1 de la Cernavoda ar putea fi inchis, iar nivelul apei in lacurile de acumulare a scazut.

Cel putin in aceasta luna nu vom sta la lumina lumanarii si nu va fi pana de curent electric. Asigurarile vin din partea ministrului Economiei si Finantelor. Varujan Vosganian spune insa ca, daca ne vom confrunta cu seceta si in august, ar putea fi probleme.

Cea mai afectata va fi centrala nucleara de la Cernavoda. Daca nivelul Dunarii va continua sa scada, va fi pusa in pericol functionarea reactorului 1 al centralei, care are nevoie de apa pentru a fi racit. In aceasta situatie, Termoelectrica va pune in functiune centralele pe gaz si pacura, care asigura aproximativ 36% din productie.

Nu numai Nuclearelectrica va avea dificultati din cauza secetei, ci si Hidroelectrica. Debitele raurilor sunt in scadere, iar sansele de ploaie ca si inexistente, cel putin in urmatoarele doua luni, conform meteorologilor.

Reactorul 1 al centralei nucleare de la Cernavoda produce 10% din energia nationala, la un pret mult mai scazut decat cel al energiei traditionale", scrie Romania libera.

"Furnizarea de energie electrica pentru consumatori nu este periclitata de seceta in iulie, dar o scadere a nivelului Dunarii ar putea pune probleme privind disponibilitatea apei de racire la centrala de la Cernavoda in august, a declarat ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian.

In aceste conditii, centrala de la Cernavoda ar putea fi inchisa. Ministrul a adaugat ca, pana saptamana viitoare, ar putea fi infiintata piata de capacitati pentru a acoperi eventualul deficit de energie.

Piata de capacitati este un mecanism prin care o serie de producatori de energie vor primi finantari pentru a produce energie, atunci cand pe piata apare un deficit.

Pentru luna septembrie, in eventualitatea in care nivelul Dunarii nu va permite punerea in functiune a celui de-al doilea reactor de la Cernavoda, se are in vedere pregatirea unei capacitati suplimentare care va fi asigurata de Termoelectrica prin centralele pe gaz si pacura", noteaza Gandul.