Multa oameni au colectii, insa numai cativa reusesc sa scoata bani din ele. De exemplu cei care s-au apucat sa adune date. Au dat lovitura, punand pe picioare adevarate afaceri. Iata o lista cu cele mai mari baze de date din lume, realizata de businessintelligencelowdown.com.

La ce credeti ca folosesc nemtii un computer care valoreaza 35 de milioane de euro? N-o sa ghiciti! La cercetari climatice aprofundate. World Data Centre for Climate (www.mad.zmaw.de/wdc-for-climate) este cea mai mare baza de date din lume.

Daca exista o masinarie care are raspunsul pentru incalzirea globala, aceasta ar putea fi. WDCC se lauda cu 220 terabaiti (TB) de date, usor accesibile pe web, despre anticiparea tendintelor climaterice si alte cercetari in domeniu, dar si cu 110 terabaiti de date de simulare a climei, echivalentul a 24.500 de DVD-uri.

Informatii suplimentare, 6 petabaiti (PB), sunt stocate pe benzi magnetice. Va intrebati cat inseamna 6 PB? De trei ori continutul tuturor bibliotecilor de cercetare academica din SUA.

Pe locul 2 - National Energy Research Scientific Computing Center (www.nersc.gov). Apartine americanilor. Baza de date este privata si contine informatii despre cercetari in domeniul energiei atomice, experimente, simulari ale universului primordial etc.

Baza de date a NERSC cuprinde 2,8 PB de informatii, iar la ea lucreaza mai mult de 2.000 de oameni de stiinta din domeniul automaticii. Ca sa va dati seama ce amploare are baza de date, imaginati-va ca totalitatea cuvintelor vorbite, in istoria umanitatii este estimata la 5 exabaiti (EB). Asta inseamna ca NERSC ar detine 0,055% din aceasta cifra.

Pe locul 3 - AT&T (www.att.com), cea mai veche companie de telecomunicatii din SUA. Detine cel mai mare volum de date intr-o baza unica: 323 TB de informatii si se afla pe locul doi in ceea ce priveste cel mai mare numar de inregistrati intr-o baza de date unica: 1,9 trilioane. Compania este atat de meticuloasa cu inregistrarile, incat le mai tine inca pe cele de acum cativa zeci de ani.

Pe locul 4 - Google (www.google.com). Desi nu se stie sigur care este adevarata marime a bazei de date Google, se cunosc mai multe despre cantitatea si genul de informatii pe care le aduna.

In medie, Google inregistreaza 91 de milioane de cautari pe zi, ceea ce inseamna aproximativ jumatate din cautarile de pe internet. El mai colecteaza informatii despre proprii utilizatori.

Pe locul 5 - Sprint (www.sprint.com). Este cea mai mare companie de telecomunicatii din lume, care ofera servicii mobile la mai bine de 53 de milioane de abonati.

Companiile mari, precum Sprint, sunt binecunoscute pentru bazele lor imense de date. Aceasta, de exemplu, proceseaza mai mult de 365 de milioane de apeluri, pe zi. Se afla pe primul loc ca baza de date cu cele mai multe inregistrari - 2,85 de trilioane.

Pe locul 6 - ChoicePoint (www.choicepoint.com). Imaginati-va ca va apucati sa cautati numarul cuiva intr-o carte de telefoane care are un miliard de pagini. Cam asta trebuie sa faca si angajatii de la ChoicePoint cand vor sa stie ceva despre cineva. Daca ar fi printata, baza de date a acestei companii s-ar intinde pana la Luna si inapoi, de 77 de ori.

ChoicePoint contine informatii despre 250 de milioane de oameni, ceea ce inseamna 250 TB de date. Aduna informatii despre populatia Americii - adrese, numere de telefon, caziere etc. La ce ii foloseste aceste informatii? De cele mai multe ori, le vine celor care liciteaza mai mult, inclusiv Guvernului american.

In 2002, ChoicePoint a ajutat la prinderea unui violator in serie, dupa ce a oferit o lista cu 6 potentiali suspecti, in functie de ADN-ul acestora. In 2001, a identificat ramasitele unei victime de la World Trade Center, comparand ADN-ul din cateva fragmente de oase cu datele pe care le aveau in baza de date.

Pe locul 7 - YouTube (www.youtube.com). In mai putin de doi ani, s-a transformat in cea mai mare biblioteca video. Acum, sunt accesate zilnic mai mult de 100 de milioane de clipuri, adica mai bine de 60% dintre filmuletele de pe internet.

Anul trecut, se estima ca baza de date YouTube are in jur de 45 TB. De atunci insa, cifra s-ar fi putut dubla, pentru ca, zilnic, sunt postate 65.000 de filmulete noi.

Pe locul 8 - Amazon (www.amazon.com), cel mai mare magazin de vanzare cu amanuntul si cea mai mare comunitate online, din lume. Numara 59 de milioane de clienti. Baza de date este mai mare de 42 TB.

Pe locul 9 - Central Intelligence Agency (www.cia.gov). Aduna si distribuie informatii despre oameni, locuri si anumite lucruri. Desi se stiu foarte putine despre baza de date a CIA, este clar ca agentia a adunat o gramada de informatii din sectoarele public si privat.

La o parte din ea are acces si publicul. Este vorba despre documente electronice, care au ca subiect, de la dezvoltarea nucleara a Pakistanului, pana la ce tip de bere se bea in timpul razboiului din Vietnam.

Pe locul 10 - Library of Congress (www.loc.gov). Se poate lauda cu peste 130 de milioande de volume, de la carti de bucate, pana la diverse ziare si harti. Se estimeaza ca textele de aici ar ocupa 20 TB de informatii.