Fotbal

Fernando Torres a devenit cel mai scump spaniol din istorie

de S.N.     HotNews.ro
Miercuri, 4 iulie 2007, 0:00



Atacantul lui Atletico Madrid a fost cumparat de FC Liverpool pentru 36 de milioane de euro, devenind cel mai scump jucator spaniol al tuturor timpurilor. Fernando Torres a semnat cu vicecampioana Europei un contract pentru urmatorii sase ani.

Torres a avut miercuri o zi plina, sustinand doua conferinte de presa, una dimineata la Madrid, a doua dupa-amiaza la Liverpool, mentionand ca decizia plecarii de la Atletico ii apartine si a venit in urma dorintei sale de a castiga trofee.

"Daca au dat atatia bani pe mine, inseamna ca au incredere in mine si sper sa ii rasplatesc in sezoanele urmatoare. Cred ca acest club este capabil sa castige Premiership, dar si alte trofee, de aceea cred ca ne vom lupta pe toate fronturile in acest sezon", a spus Torres la prezentarea de pe Anfield Road.

Noul sau antrenor este spaniolul Rafa Benitez care isi va incepe al patrulea an din mandatul sau la Liverpool. "Suntem un club patimas, si el este un jucator patimas. Este puternic si poate inscrie multe goluri. Este un jucator tanar si mai poate progresa, dar chiar si acum nivelul lui este unul bun pentru noi", a spus Benitez.

Foto: AP

Suporterii madrileni au deschis ziua cu proteste asupra conducerii care l-a lasat sa plece. Ei au afisat la stadion pancarte pe care scria "Ne-am saturat" si au scandat lozinci impotriva presedintelui clubului, Enrique Cerezo.

Torres a marcat 80 de goluri in 214 jocuri disputate in campionatul Spaniei pentru Atletico Madrid. A jucat la Atletico de la 11 ani si la 19 ani a devenit cel mai tanar capitan al echipei. La Liverpool, atacantul va purta tricoul cu numarul 9 care a apartinut in trecut lui Ian Rush sau Robbie Fowler, jucatori emblematici ai cormoranilor.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


94 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by