Cele patru banci care au primit aprobarea BNR pentru noile conditii de creditare relaxata - Alpha Bank, BRD, Volksbank si BCR - par sa fie vedetele acestei veri in domeniul creditelor ipotecare. Volksbank nu a deschis inca robinetul imprumuturilor relaxate, insa o va face cel mai probabil saptamana viitoare.

La BRD, institutie care a inceput sa acorde noile credite de la 1 iunie, doritorii de informatii au inrosit telefoanele. "In materie de credite imobiliare/ipotecare, numarul de apeluri cu cereri de informatii a crescut cu 600%", a declarat Traian Traicu, purtatorul de cuvant al BRD.

El a aratat ca imprumutatii au o capacitate de cumparare mai mare decat inainte: "Un client cu un venit de 500 euro poate lua un credit imobiliar (fara avans, cu ipoteca, pe 30 ani) in valoare de 41.566 euro (fata de 25.600 euro, cu avans de 25%, inainte de 1 iunie).

Un client cu un venit de 1000 euro poate lua un credit imobiliar (fara avans, cu ipoteca, pe 30 ani) in valoare de 90.468 euro (inainte de 1 iunie putea obtine 51.200 euro, dar numai cu avans de 25%)". Intrebat daca in afara imobilului pe care-l cumpara imprumutatul trebuie sa aduca si alte garantii, daca doreste un credit fara avans, Traicu a spus:

"Gradul minim de acoperire cu garantii se stabileste in functie de aportul propriu. Pentru creditele unde aportul propriu este de cel putin 20%, se solicita garantii de minimum 100%, iar pentru un aport propriu de pana la 20%, garantii de minimum 120%. Valoarea garantiilor se stabileste prin raportul de evaluare".

Integral in Romania Libera