La ora la care incep acest text, Bacalaureatul din 2007 (5 materii, 6 probe) a luat sfarsit. „Ultima proba de bacalaureat, liceul s-a terminat”, dupa cum rasufla, usurate, ziarele, pe hartie sau on-line.

Care ziare au scos la inaintare aceleasi probleme: subiecte prea dificile sau impropriu formulate, greseli rectificate sau nu de Minister in ultimul moment, subiectele de anul trecut date spre rezolvare anul acesta, comisii indulgente, telefoane mobile, fituici si manuale in salile de examene si, nu in ultimul rand, bani adunati pe catedre, in plic.

Mai intai, proba de la limba romana. Un subiect de sinteza dificil, care a stors, daca e sa ne luam dupa reportajele in curtea scolii, lacrimi si disperare din ochii si sufletele bietilor elevi. O afirmatie critica scoasa din context, marcata, insa, de autoritatea semnaturii lui Nicolae Manolescu.

„Traditionalismul nu e convertirea samanatorismului; traditionalismul e un stil, o formula inventata de poetii moderni iesiti adesea din scoala simbolismului". Ideea era „sa prezinti imaginarul poetic traditionalist intr-o poezie studiata”, in lumina citatului. O lumina confuza, imposibil de limpezit in absenta unei bibliografii. Dupa cum confirma, de altfel, chiar Nicolae Manolescu.

Fapt deloc lipsit de interes: pentru ca traim in epoca mass-media, autorii unor astfel de citate nu numai ca nu ocupa socluri de marmura, in holul Academiei, ci sunt si abordabili de ziaristi, pentru comentarii. Iata ce spune criticul: "Daca profesorii care l-au formulat si care predau la liceu au indicat o bibliografie critica, era foarte usor, daca nu, era foarte greu.

Este vorba despre un fenomen care se petrecea in urma cu zeci de ani (...) Ideea in sine este foarte simpla - traditionalismul este o formula noua care se revendica de la trecut".

De aici, o serie de probleme etice, ascunse in spatele unor detalii de procedura. La liceele bune se poarta masluirea bacului, pentru saltarea cotatiei si pentru conservarea reputatiei. Alte institutii folosesc acest examen pe post de trambulina, pentru parvenire.

„Gandul” din 30 iunie publica un material amplu despre proba de Romana de la liceul „Ion Creanga”, unde s-a copiat cu materialele pe masa.

„E imposibil sa nu ia examenul! La probele orale au luat toti, indiferent ca stiau sau nu! Si la scris o sa ia, o sa vedeti ca ii vor lasa sa vorbeasca si sa copieze! Toata lumea stie asta, pentru ca liceul o sa devina colegiu national de la anu’ si trebuie sa treaca toti! Altfel, nu ii schimba numele”, spune „o mamica”, citata de „Gandul”.

Textul a starnit indignarea autoritatilor si va atrage, probabil, niscaiva sanctiuni, insa exemplul nu e singular. El tine chiar de o... traditie. La liceul constantean pe care l-am absolvit in urma cu aproape un deceniu, s-a intamplat exact acelasi lucru.

De dragul renumelui, promovabilitatea trebuia sa fie maxima, si atunci comisia a fost convinsa, cumva, sa isi petreaca timpul pe coridoare, cu tigari si cafele.

In schimb, cand s-a intamplat sa fiu repartizat intr-o astfel de comisie, la un liceu bucurestean modest (profil tehnic), acest lucru nu s-a mai repetat. Ceea ce a dus la adeverirea pronosticurilor Ministerului cu privire la rata medie de promovabilitate: 40 la suta, poate chiar mai putin. Elevii presupus slabi au parte, nu-i asa, de toate rigorile regulamentului.

Ceea ce ignora, totusi, cei care se oripileaza in fata unor asemenea practici este ca nu telefoanele mobile si manualele de pe banci fac diferenta, ci combinatia dintre o alta incalcare a regulamentului si o gaselnita a Ministerului: discutiile libere intre elevi si testele-grila.

O grila la o materie umanista mi se pare o absurditate, iar examenul se poate incheia in trei minute cand rezolvarea grilelor (subiectele fiind postate cu cinici luni inainte, pe Internet) se raspandeste, ca focul de paie, printre elevi.

Pe de alta parte, nu mi se par nepotrivite materialele bibliografice intr-o sala de examen, in cazul unui subiect de sinteza precum cel de la romana.

Ce sa scrii, cu ochii pe tavan, si fara un corp de texte in fata? Ca psalmul X, de la poetul Y, reconstituit din amintiri, e si nu e traditionalist pentru ca e simbolist? Adevarata provocare e ca elevii sa poata folosi, in mod creativ, materialele, desigur, cu conditia de a lucra individual.

In viitor, vor descoperi (daca nu o stiu deja) ca nici o teza academica nu se rezolva in afara bibliotecii, cu privirile agatate de pereti. Sursele nu se memoreaza; se consulta si se citeaza. Afirmatiile nu se demonstreaza, ci se sustin sau se contrazic, adica se dezbat. Evident, cu cartile pe masa.

Dincolo de procedura, se ridica problema utilitatii insesi a unui astfel de examen. Se poate spune ca e necesar un „examen de maturitate”, la sfarsitul a patru ani de liceu. Pentru a ne asigura, sa zicem, ca cei care au dormit in banci vor parcurge, macar in ultimul ceas, materia.

Chiar asa? Cand copiaza rezultatele grilelor de la colegi? Sau cand parcurg, in cel mai bun caz, brosurile de mare succes de marketing, cu subiectele rezolvate?

Problema e cu atat mai spinoasa, in conditiile in care media de la bacalaureat influenteaza, din ce in ce mai mult, admiterea la facultate. Aflu, de pilda, ca din acest an la Literele bucurestene se desfiinteaza admiterea; se va lua in calcul dosarul de la BAC. Exemplul e urmat de tot mai multe facultati.

Candidatii vor veni din toata tara, atat de la licee cu mot, cat si de la scoli cu suficient de putine galoane, incat sa aiba parte de un test corect.

Echitabilitatea unui concurs pe baza unor astfel de rezultate este din start spulberata, asa cum demonstreaza articolele aparute in toata presa. In plus, nu este firesc ca la Litere selectia sa nu tina cont, in nici un fel, de relevanta unor examene de specialitate: literatura, gramatica, limbi straine. Desigur, fara matematica, geografie sau sport.

Bacalaureatul, in forma actuala, nu numai ca submineaza credibilitatea ciclului de invatamant mediu; distruge, inca din fasa, si calitatea/viitorul invatamantului superior.

(Articol aparut si in revista Cultura)