Stiintific nu poate fi demonstrat. Nici de cercetatorii americani, nici de savantii britanici. Dar lacrimile spun povestea unui examen fara nici un fel de autoritate.
Drame adolescentine, subiecte prea grele, greseli de formulare, lacrimi si emotii. Apoi un rind de perle vindute pe prima pagina pentru a transforma plinsul in ris. Ce justifica interesul pe care examenul de bacalaureat il trezeste in oameni ce si-au terminat de mult treburile cu liceul? Chiar si cei care nu au copii in clasa a XII-a fac parte din devoratorii anuali ai Bacului.
Timp de doua saptamini, subiectul este prezent in fiecare zi, in fiecare an. In ziare, la radio, pe sticla.
Daca scadem din numarul total al utilizatorilor de media contingentul celor ce sint direct interesati de astfel de informatii, fie pentru ca tocmai dau acest examen, fie pentru ca urmeaza sa il dea in anii urmatori, observam ca raminem cu o masa de chibiti. Fiecare din ei a inteles pe propria piele ce este un bacalaureat. Mai greu sau mai usor.
Unii sint curiosi sa vada ce s-a schimbat, altii sa afle daca acum examenul este mai usor, daca inca se mai fac greseli la subiecte, daca si acum sint unii care scriu prostii.
Stiintific nu poate fi demonstrat. Nici de cercetatorii americani, nici de savantii britanici. Dar comentariile spectatorilor de pe margine sint elocvente. Comentari de genul: "Pai tot se mai pling? Dupa ce ca au stiut subiectele din februarie? Pe vremea mea... altfel stateau lucrurile..." sau "Uita-te la ei... se pling ca le-a dat sa compuna ceva.
Sa zica mersi ca n-au invatat pe de rost atatea comentarii. Pe vremea mea... ", ori "Si ce daca a fost un subiect gresit? Daca au facut restul bine, n-au de ce sa se teama. Si pe vremea mea se mai faceau greseli". Atit de adinci sint santurile pe care bacalaureatul le-a lasat in mintea elevilor romani "pe vremea lor", incit nici macar zeci de ani nu le pot astupa.
Menita a fi o experienta educationala, nu stiu cum se face ca bacalaureatul se tranforma de fiecare data intr-o experienta traumatizanta. Nu vorbesc de traume profunde, grave, dureroase. E vorba de oaresce zgaibe in genunchi, ce dor pe moment, iar apoi uiti de ele, dar de fiecare data cind vezi pe cineva zdrelit ti le amintesti.
Poate ca acum Bacul este unul corect. Ai si subiectele cu citeva luni inainte. Daca vrei sa inveti papagaliceste, o poti face. Daca nu vrei, nu o faci. Dar ai de ales. Din pacate insa, cei care fac subiectele, cei care le corecteaza, cei care predau materiile au in rindul lor trupe mari formate din artizanii examenelor trecute. Iar acest element face imposibila o evaluare obiectiva.
Reformele cu jumatati de masura nu vindeca. Dovada stau cele doua tabere. Una cu genunchii zdreliti, alta cu ochii in lacrimi. Fiecare se crede, in felul ei, nedreptatita. De-a lungul timpului, bacalaureatul a avut de toate. Mai putin un lucru: autoritatea morala pe care o pretinde. Si cele doua tabere se intilnesc an de an in speranta ca vor vedea acest puzzle completat.
