Romania libera

Importurile masive cresc competitivitatea

de Camelia Popa     Romania Libera
Luni, 9 iulie 2007, 0:00


Foto: Romania libera

Deficitul comercial a crescut cu 65% in primele patru luni din 2007, comparativ cu perioada similara din 2006, ajungand la 5,675 miliarde euro, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).

In 2006, circa 70% din deficitul Romaniei a fost generat de regiunea Bucuresti-Ilfov, prin care se deruleaza 40% din importuri si 22% din exporturi.

Judetele bogate ale tarii, in care s-au facut investitii industriale, iar consumul populatiei a crescut, au avut si ele deficite de peste 100 de mi-lioane de euro.

Comisia Nationala de Prognoza estimeaza pe termen mediu amplificarea deficitului de la 19,58 miliarde euro in 2007 (FOB/CIF) la 23,3 miliarde euro in 2008, 27 miliarde euro in 2009, 30,63 miliarde euro in 2010, 33,75 miliarde euro in 2011, 36,03 miliarde euro in 2013 si la 38,44 miliarde euro in 2013.

In opinia ministrului Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, sansa reducerii deficitului comercial este reprezentata de banii trimisi de romanii din strainatate. Analistii economici sustin ca explozia deficitului nu este ingrijoratoare, deoarece importul masiv de echipamente va face economia romaneasca tot mai puternica.

Intr-un raport privind impactul aderarii asupra comertului exterior, CNP arata ca si in statele care au aderat la UE in 2004 importurile au crescut semnificativ, ele vizand preponderent investitiile in industrie.

Doar in cazul Cehiei balanta comerciala a inregistrat excedent in 2005, restul tarilor fiind pe deficit. Experiente similare au avut, dupa aderare, Spania si Portugalia.

In perioada 1986-1990, Spania a avut un salt spectaculos al importurilor (cu medii anuale de 17%), care a depasit ritmul exporturilor (de numai 3,1%), ceea ce i-a crescut competitivitatea.

Analistii economici sustin ca, gratie importurilor, industria se modernizeaza si astfel va face fata cererii interne si isi va majora exportul.

Intr-adevar, INS a anuntat ca productia industriala a crescut semnificativ, mai ales in domeniul bunurilor de folosinta indelungata (±30%), ceea ce arata ca producatorii incep sa satisfaca tot mai mult din cererea interna.
Integral in Romania libera








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


50 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by