In multitudinea de rituri si religii antice care s-au manifestat in bazinul mediteraneean, mithraismul se evidentiaza prin puterea de a se imbogati constant prin asimilarea unor credinte diferite, acumuland in timp straturi culturale succesive si devenind una dintre cele mai raspandite religii din primele secole ale erei noastre.

Franz Cumont dezvaluie in cartea sa "Misteriile lui Mithra", aparuta la editura Herald, povestea misterioasa a acestui amalgam religios si cultural.

Misteriosul personaj mitologic care purta numele de Mithra a fost adorat inca din vremea preistorica in care stramosii persilor erau uniti cu cei ai hindusilor. Acesta era vazut ca un zeu al luminii, al adevarului si al dreptatii, cultul sau traversand secolele si ajungand ca in antichitatea romana sa devina una dintre cele mai raspandite religii.

Din Insulele Britanice pana la Adamclisi in Dobrogea, din nordul Africii pana dincolo de hotarele Imperiului Persan, de la Roma la Alexandria, cultul lui Mithra si-a castigat numerosi adepti devotati, indiferent de religiile locale pe care acestia le avusesera initial.

Ce anume a facut dintr-un zeu de origine persana o divinitate atat de pretuita si de adorata intr-un spatiu geografic si cultural atat de intins? Ritualurile complicate, incantatiile cu intelesuri necunoscute, misterul de care erau inconjurati preotii ce oficiau liturghiile mithraice, exotismul unei credinte rasaritene de import in vechea lume greco-romana, toate aceste elemente si probabil

multe altele necunoscute au avut puterea de a fascina, ducand la cresterea importantei acestei religii a misteriilor.

Prin activitatea sa de istoric si arheolog, Franz Cumont a reusit sa dezgroape pentru noi - atat la propriu cat si la figurat - povestea misterioasa a acestui amalgam religios si cultural. Mithraismul este cu atat mai interesant pentru istoria religiilor cu cat formele si expresiile artistice pe care le-a avut au fost mai variate.

Oferind un bogat material vizual, lucrarea de fata prezinta misteriile lui Mithra ca pe un ansamblu coerent de gandire religioasa, al carui impact asupra culturii Imperiului Roman a fost resimtit in modalitati nebanuite.

Franz Cumont (1868-1947) a fost un apreciat istoric, arheolog si filolog belgian a carui prima preocupare a constituit-o istoria religiilor antichitatii tarzii, cu precadere cea a mithraismului.

Membru marcant al mai multor academii europene, el si-a desfasurat activitatea de arheolog in situri importante din Pont, Armenia, Siria si zona Eufratului, devenind o voce cu autoritate de necontestat in domeniu.

In urma acestor experiente a rezultat o uriasa cantitate de date si dovezi arheologice legate de religia mithraica, tema predilecta de cercetare pe parcursul intregii cariere a lui Cumont.

Sincretismul religios manifestat in zona Marii Mediterane in perioada de decadere a Imperiului Roman si mai ales impactul avut de religiile de misterii asupra acestuia au fost domeniile in care Cumont a excelat, reusind sa analizeze in amplele sale lucrari modalitatile de intrepatrundere ale diferitelor culturi si religii antice.