Casa de avocatura Badea Clifford Chance va avea un nou partener, David Eatough, specializat pe piete de capital, care va fi relocat in Bucuresti incepand cu luna iulie 2007, se arata intr-un comunicat al companiei. Biroul Clifford Chance din Romania intentioneaza sa-si mareasca echipa, in acest an, la 40-45 de avocati, fata de 30 cat are in prezent.

David Eatough are o experienta de peste 20 de ani pe piete de capital, iar in ultimii 15 ani a lucrat pentru Clifford Chance in birourile din Londra, Tokio si Singapore. A absolvit Universitatea Oxford si a lucrat in diverse banci internationale precum NatWest si Credit Suisse, inainte de a se alatura echipei Clifford Chance.

Partener al Clifford Chance din 1997, Eatough s-a specializat in tranzactii cu actiuni si obligatiuni, obligatiuni convertibile si programe de emisiuni de obligatiuni pe termen mediu (MTN), actiuni preferentiale sau capital hibrid si reglementat, actionand atat pentru emitenti cat si pentru bancile de investitii.

Biroul Clifford Chance din Romania numara in prezent patru parteneri, doi romani - Daniel Badea si Nadia Badea, si doi din Marea Britanie - Nick Fletcher si David Eatough, dintr-un total de 30 de avocati.

Clifford Chance LLP are 28 de birouri in 20 de tari si mai mult de 3.800 de avocati in intreaga lume. Firma ofera servicii globale integrate institutiilor financiare de top la nivel international si companiilor multinationale.

In Romania, Clifford Chance a deschis, la 19 iunie 2006, un birou in asociere cu Badea&Asociatii. Biroul Clifford Chance din Bucuresti este structurat pe patru arii principale de practica: drept financiar si bancar, piete de capital, fuziuni si achizitii si real estate.