Expozitia de pictura contemporana intitulata „In gradina Palatului Cotroceni” va fi vernisata miercuri, 25 iulie 2007, orele 19.00, in Pivnitele Cantacuzine ale Muzeul National Cotroceni.

Expozitia reuneste 46 de lucrari de pictura, realizate de un numar de 36 de artisti plastici consacrati - Ion Salisteanu, Marin Gherasim, Traian Bradean, Vasile Chinski, Ilie Boca, Bogdan Pietris si multi altii, care au participat pe parcursul a cinci editii (2002-2006) la proiectul „Pictori peisagisti in gradina Palatului Cotroceni”, informeaza un comunicat al muzeului.

In acest context, cu ocazia celei de-a V-a editii, organizatorii si-au propus ca expozitia sa aiba un caracter retrospectiv, incluzand toate lucrarile artistilor participanti la toate cele cinci editii.

Tablourile sunt executate in tehnicile: ulei pe suporti de panza, carton si lemn, tempera , culori acrilice si acuarele pe suport de hartie, reprezentand privelisti din diverse locuri ale gradinii Palatului Cotroceni. Desenul si paleta coloristica specifica stilului si bunului gust al fiecarui artist, scot in evidenta atat atmosfera anotimpurilor, cat si intensitatile de lumina ale zilei.

Expozitia va putea fi vizitata in perioada 25 iulie 2007 - 30 septembrie 2007.