Cresterea companiei MedLife, condusa acum de unul dintre fiii doctorului, Mihail Marcu, este cel putin spectaculoasa: 55% dintre bucurestenii care apeleaza la serviciile private de sanatate merg la una dintre clinicile MedLife, in timp ce in tara cota de piata ajunge la 19%.

MedLife este lider de piata atat in Capitala, cat si in restul oraselor in care opereaza, a deschis de curand cel mai mare spital pivat din Romania si se asteapta la afaceri de 13,7 milioane de dolari pentru finele acestui an, aproape dublu fata de nivelul inregistrat anul trecut.

Compania si-a propus nu doar extinderea in tara pe segmentul spitalelor private, dar si dincolo de granita - la Chisinau si in Belgrad, in timp ce in planurile pentru 2009 este inclusa listarea la Bursa de Valori Bucuresti.

Businessul a crescut cu atat mai mult cu cat in actionariat a intrat, de anul trecut, International Finance Corporation, divizia de consultanta si investitii a Bancii Mondiale, care a achizitionat 20% din MedLife, pentru 5 milioane de dolari.