Acestea sunt noile conditii de creditare practicate de ING Bank. Celelalte banci care au obtinut OK-ul bancii centrale pe noile norme de creditare acorda imprumuturi mai mici familiilor de doua persoane decat familiilor formate dintr-o singura persoana care au venituri identice.

Cauza: cheltuielile minime de subzistenta pe care sunt obligate sa le ia in considerare pentru fiecare membru al familiei respective. Astfel, in cazul familiilor formate din mai multe persoane, cheltuielile de subzistenta luate in considerate de banci mananca o parte din venitul net. Consecinta este reducerea creditului maxim pe care poate fi angajat.

ING a gasit alta metoda de a deduce cheltuielile de subzistenta ale potentialilor clienti. „Exista insa o limita minima (n.r. - a cheltuielilor de subzistenta) de 300 de lei. Valoarea venitului ramas „liber” dupa plata ratelor lunare nu poate fi mai mica decat aceasta suma”, explica reprezentantii ING.

STRATEGIE

ING promoveaza ipotecarele in lei, fara avans

Creditele ipotecare fara avans sunt oferite de ING Bank numai in moneda nationala. Si la acestea clientii sunt impulsionati sa dispuna de avans.

Aceasta deoarece banca practica dobanzi putin mai mici pentru clientii care dispun de un avans de cel putin 15% din valoarea imobilului pe care urmeaza sa-l achizitioneze cu banii imprumutati.

In aceasta situatie, dobanda perceputa de banca este de 8,5%. Clientii care dispun de un avans mai mic sau care vor sa imprumute toti banii de care au nevoie pentru cumpararea unei proprietati vor fi taxati cu o dobanda de 9%. Ambele dobanzi sunt fixe in primul an de rambursare a creditului, iar apoi sunt variabile.

Din perspectiva avansului, banca nu a modificat conditiile de acordare a imprumuturilor in euro. Clientii ING care vor sa se indatoreze in moneda europeana trebuie sa dispuna de un avans de cel putin 25% din valoarea tranzactiei imobilului, ca si pana acum.

Integral in Evz