Este vorba, mai exact, de asigurarea posibilitatii de a accesa website-uri direct de pe ecranul televizorului, astfel incat trecerea de la o emisiune TV la un website sa se faca in mod comod si confortabil, fara a mai fi necesara existenta unui sistem separat computer-monitor.

Este un serviciu care castiga teren in lume si de care se vor putea bucura si romanii pe la inceputul anului 2008, cand divizia iNES IPTV - singurul provider de televiziune prin IP din Romania - va lansa un astfel de serviciu complet functional.

"Optiunea reprezinta una dintre formele de integrare a datelor in sistemul TV si va fi oferita in cadrul pachetului de servicii iNES Triple Play", a spus Radu Rusu, manager operatiuni la iNES IPTV Romania. Lucrurile, evident, nu se opresc aici.

Desi traim in plina era digitala, nu are toata lumea un calculator - si din pacate in Romania foarte multi viseaza inca doar sa-l aiba -, dar avem aproape toti televizor.

Asa ca era normal ca operatorii de servicii sa se orienteze spre aceasta mare masa de consumatori, care nu pot accesa Internetul, dar ar fi foarte incantati sa beneficieze de facilitatile de care se bucura acum internautii.

Astfel, pe plan mondial, o alta facilitate implementata in cadrul sistemelor IPTV o reprezinta trimiterea fotografiilor digitale catre un alt abonat IPTV, care nu dispune de un computer.

Prin folosirea serviciilor oferite de catre provider, expeditorul poate incarca pozele pe un server, destinatarul fiind apoi atentionat direct pe ecranul televizorului de faptul ca acestea sunt disponibile pentru vizionare. Prin intermediul telecomenzii, pozele vor putea fi vizionate exact ca si in cazul unui album digital folosit de aplicatiile pe computer.

Un alt exemplu de integrare a datelor in cadrul sistemelor IPTV il reprezinta posibilitatea de a schimba mesaje in timpul vizionarii unui program TV, exact ca si in cazul aplicatiilor oferite de Messenger (Yahoo Messenger, Windows Live Messenger etc.).

Integral in Romania libera