Arheologii cer ajutor pentru salvarea orasului rosiatic de la Petra, din Iordania. Dupa ce a fost declarat una dintre cele 7 “noi” minuni ale lumii, a crescut numarul de turisti care vin sa-l vada, iar expertii sunt de parere ca orasul va fi distrus daca nu se iau masuri de protectie.

Potrivit Associated Press, arheologul Khairieh Amr, de la Ministerul Iordanian de Turism si Antichitati, avertizeaza ca Petra si alte situri arheologice din regiune au de suferit si din cauza “exploziei de constructii care se ridica” pentru a crea conditii turistilor.

Oficialul iordanian nu a putut estima exact de cati bani sunt nevoie pentru salvarea orasului Petra, crede ca este nevoie undeva la peste un milion si jumatate de dolari, pe an. Acum se folosesc doar 300 de mii de dolari.

Zeyad al-Salameen, de la departamentul de arheologie al Universitatii Al Hussein Bin Talal, sustine ca mai exista un pericol o data cu cresterea numarului de turisti. Indata ce va fi marcata mai bine zona, trebuie sa “creasca si protectia site-ului impotriva hotilor de artefacte”.

Popularitatea orasului Petra a crescut, dupa ce s-a turnat aici filmul “Indiana Jones si Ultima Cruciada”. Este cunoscut pentru mormintele sale si pentru fatadele templului sculptatein roca de nabatieni, acum mai bine de doua mii de ani.

Ascuns in spatele unor munti inalti, care au oferit protectie impotriva invadatorilor, orasul de culoarea trandafirului a fost redescoperit de exploratorul elvetian Johann Ludwig Burchhardt, in 1812, si face parte din patrimoniul mondial al UNESCO, din 1985.

Celelalte 6 noi minuni ale lumii sunt Marele Zid Chinezesc, statuia lui Iisus Mantuitorul de la Rio de Janeiro, ruinele incase de la Machu Picchu, Piramida de la Chichen Itza, din Mexic, Coloseumul, din Roma, si Templul Taj Mahal, din India.