Marea Neagra este una dintre mizele majore ale competitiei globale pentru resurse energetice. Ziarul rus Nezavisimaia Gazeta a facut o analiza a intereselor directe la aceasta mare, trecand in revista si traseele existente pentru petrol si gaze naturale. Tarile cu acces direct la Marea Neagra sunt Rusia, Ucraina, Romania, Bulgaria, Turcia si Georgia.

Mai este Moldova, legata de intinderea de ape printr-un sistem de rauri, precum si state asociate - Azerbaidjan, Grecia si altele. Toate aceste tari au porturi cu terminale de primire-incarcare a petrolului si gazului condensat.

In privinta resurselor energetice, este evidenta urmatoarea clasificare: tari-exportatoare - Rusia, Romania si Azerbaidjan; tari care nu depind direct (sau depind putin) de livrarile de resurse energetice rusesti - Turcia si Bulgaria; tari-importatoare - toate celelalte; tari de tranzit - sunt state pe teritoriul carora trec coridoarele terestre de transport al petrolului si gazelor naturale.

Principalul exportator de petrol si gaze naturale este Rusia, iar tarile de tranzit se deosebesc prin pozitia lor fata de fluxurile energetice din aceasta tara. Ucraina si Romania controleaza actualele trasee de transport a gazelor naturale si petrolului rusesc si central-asiatic in Europa rasariteana si centrala.

Regiunea Marii Negre se invecineaza cu o zona bogata in hidrocarburi - Asia centrala (Turkmenia si Azerbiadjan, partial Kazahstan, dar cel mai important, Iran). Tarile estice din CSI au acum nevoie de infrastructura Rusiei pentru a-si vinde bogatiile naturale.

In acelasi timp, aceste tari concureaza cu companiile energetice rusesti, in primul rand cu monopolul de stat, Transneft, cu societatile Gazprom si Rosneft.

Se proiecteaza noi trasee de transport al petrolului prin Marea Neagra pe oleoductul balcanic, din tarile caspice via Transcaucazia si Turcia. Se modifica substantial traseele la livrarile de gaze naturale din tarile regiunii caspice si din Iran, se creaza un coridor prin Turcia si Marea Mediterana.

Sistemul energetic al tarilor UE depinde intr-o tot mai mare masura de importul de gaze naturale si de petrol, astfel ca in 2006, cota importurilor de petrol a fost de aproape 80%, iar la gaze - de peste 50%. In perspectiva, aceasta dependenta va creste.

Astfel, pana in 2015 se asteapta urmatorii indicatori la petrol si produse petroliere: consum - 830-700, import 730-600 milioane tone; la gaze: consum 600-550, import 400-350 miliarde metri cubi.

Conform scenariului publicat de Agentia Iinternationala pentru Energie in 2006, consumul de gaze naturale si lichefiat in UE va creste cam cu o jumatate pana in 2030 comparativ cu nivelul existent, adica pana la peste 700 miliarde metri cubi pe an.

Rutele exportului de gaze

Principalii concurenti ai Rusiei la exportul de petrol in Europa sunt tarile riverane Marii Caspice: rezervele confirmate de petrol din Kazahstan si Azerbaidjan reprezinta, potrivit diferitelor estimari, pana la 15 miliarde de tone, potentialul de export al acestor putand sa atinga pana in 2010 circa 120-140 milioane tone pe an.

O trasatura aparte a situatiei o constituie faptul ca printre participantii la proiectele de transport al petrolului se numara inclusiv tari-consumatoare - Georgia, Armenia, pe al caror teritoriu vor fi amplasate viitoarele conducte.

Se stie ca principilele livrari de gaze in Europa se realizeaza din Rusia sau via Rusia din tarile caspice, principalii furnizori de petrol fiind statele Orientului Mijlociu, dar rolul Rusiei si al tarilor caspice in afacerile petroliere creste.

In ultimul timp, sectorul petrolier al economiei Rusiei se confrunta cu problema unei infrastructuri de transport insuficient dezvoltata. La care s-au adaugat problemele legate de pretul de tranzit al gazelor naturale in Europa.

In comertul cu petrol si gaze pe axa Est-Vest, se impun doua metode de rezolvare a problemei, interdependente, dar diferite principial: geopolitica si interna. Geopolitica a iesit in evidenta cu precadere in conflictele cu Ucraina si Belarus.

Esenta lor rezida in faptul ca traseele naturale pentru livrarile de gaze naturale in Europa traverseaza tocmai aceste tari; sistemul puternicelor gazoducte catre Europa este calculat pentru o productivitate ridicata si urmeaza un traseu optim. Din punctul de vedere al Europei unite, este o varianta corecta.

Se propun doua itinerarii spre Europa, care se completeaza. Una este conducta nord-baltica pe mare si care ocoleste Ucraina si Polonia. Lucrarile de constructie costa de doua ori mai mult decat pe uscat. In Marea Baltica exista foarte mult armament vechi, inca nu au fost dezafectate campuri minate aflate aproape de tarm, navigatia este intensa.

Altfel spus, este o cale periculoasa si de doua ori mai scumpa pentru petrol si gaze naturale.

A doua directie pentru exportul de gaze in Europa sunt diferitele variantele ale “Blue stream” - din zona Marii Caspice pana in Turcia (un traseu similar este si pentru petrol). Dar si acest traseu intampina dificultati legate de dificultatea procesului de convenire a tarifelor cu tarile CSI - de tranzit si producatoare de petrol si gaze naturale.

Noul traseu de la Burgas la Marea Egee cu aducerea petrolului pe apa de la Norovorossisk si Tuaps este pe deplin justificata. Problema e ca aceste porturi sunt utilizabile doar pentru anumite tipuri de nave, pretul de cost urcand, prin urmare. Oportuna ar fi analizarea variantei cu utilizarea porturilor ucrainene, in primul rand Odessa.

Locuri inguste la modul cel mai real posibil sunt stramtorile din Marea Neagra. In 2005, prin Bosfor s-au transportat 140 milioane tone de titei. Zilnic, partea centrala a Istanbulului, unde locuiesc 13 milioane de oameni, este traversata de 15 petroliere de mare tonaj.

Cu pastrarea actualei scheme si ritmuri de crestere a exporturilor, pana in 2015 transporturile de petrol rusesc si kazah prin stramtorile turcesti vor creste pana la 200 milioane tone.

Piata dicteaza politica

Tarile central-asiatice dispun de importante rezerve de gaze naturale: 12% din cele mondiale - 22 de mii de miliarde de metri cubi. Expertii sustin ca rezervele de gaze sunt substantial mai mari: Turkmenia, de exemplu, a anuntat, recent, descoperirea unor zacaminte gaze cu rezerve de peste 15 mii de miliarde metri cubi.

Inca de acum tarile regiunii central-asiatice sunt mari exportatori de gaze in Europa si tarile CSI: in 2006, Turkmenia si Uzbekistan au exportat pana la 60 miliarde metri cubi, Kazahstanul - 30 de miliarde, doar pe directia vestica. Aceste tari nu au, in prezent, iesire independenta pe pietele europeana si mondiala ale hidrocarburilor.

Au loc doua tendinte contradictorii: intarirea aplicarii principiilor economiei de piata in consumul de gaze si, dimpotriva, actiunile confuze ale tarilor producatoare.

Parerea expertilor europeni in privinta reglementarii importurilor de gaze este urmatoarea: principalul factor de instabilitate consta in faptul ca Rusia nu vrea sa piarda controlul politic asupra resurselor de gaze naturale si, inainte de toate, asupra construirii de noi gazoducte.

Drept contraargument, Rusia avanseaza teza conform careia specificul sectorului gazelor naturale presupune concentrarea capitalului si consolidarea rolului statului.

Principalele deosebiri din politica de asigurare a unor preturi corecte la importul de petrol, pe de o parte, si de gaze, pe de alta, rezida in urmatoarele: preturile la petrol pe piata mondiala sunt calculate, in principal, de furnizori in baza unor contracte pe termen scurt.

In ultimii 30 de ani, acest rol a fost, practic, asumat in totalitate de OPEC, pentru ca cel mai mare furnizor independent pe piata petrolului - Rusia - nu este de deplin concurential din punctul de vedere al costurilor de productie si de transport.

Dimpotriva, aprovizionarea de stat a consumatorilor depinde in primul rand de conductele rusesti Est-Vest, care traverseaza granitele a numeroase tari; de aceea pentru exportul de gaze este imperios necesar un mecanism coerent de convenire a tranzitului interstatal.

Costurile de reconstructie a retelei de gazoducte sunt atat de ridicate, incat anumite companii nu dispun de suficient capital in acest sens. Inlocuirea gazelor cu carbune, dezvoltarea de noi cai va lua aproximativ 10-15 ani.

Avand in vedere ca extractia si trasportul de gaze naturale reclama o infrastructura complexa si costisitoare, exploatarea unei zacaminte de gaze naturale are loc, de regula, in paralel cu incheierea de contracte pe termen lung intre productatori si consumatori.

Aceste contracte sunt foarte categorice, motiv pentru care, in pofida majorarii considerabile a preturilor la gaze naturale in Marea Britanie, preturile la gaze in Europa continentala au cunoscut modificari minore.

In acelasi timp insa, nu trebuie uitat ca tranzitul de petrol si gaze naturale prin Europa de Est, in special prin Ucraina - este coridorul energetic cel mai economicos si mai sigur pentru Rusia. Traseele ocolitoare pentru resusele energetice rusesti se justifica doar politic.