Programul JEREMIE presupune ca 100 de milioane de euro sa ajunga sub forma de imprumuturi la IMM-uri. Creditele vor fi acordate prin intermediul unor institutii financiare care vor fi selectate de expertii Fondului European de Investitii (FEI).

“Selectia poate dura o luna sau o jumatate de an”, explica Stefan Ciobanu, director in cadrul Autoritatii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS), Ministerul Economiei si Finantelor. Potrivit acestuia, cel mai probabil in septembrie FEI va deschide un birou in acest scop la Bucuresti si va demara selectia acestor institutii.

Astfel, liniile de credit se vor lansa la finalul selectiei, in functie de cat de pregatiti vor fi intermediarii.

Pentru ce vor fi acordati banii?

Potrivit oficialului din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor, cele 100 de milioane de euro se vor indrepta catre finantarea sistemelor de garantii si venture capital. “Acestea sunt cele doua domenii pentru care am constatat, in urma unei analize efectuate, ca exista deficiente de functionare si de finantare”, explica Stefan Ciobanu.

Mai concret, cele 100 de milioane de euro, veniti de la Uniunea Europeana si Guvernul Romaniei se vor imparti intre mai multe institutii intermediare care vor acorda credite IMM-urilor. Mai concret, acesti intermediari trebuie sa aiba activitate in zona acordarii de garantii sau, respectiv, sa aiba initiative de venture capital.

In ce conditii se vor acorda?

Potrivit lui Stefan Ciobanu, conditiile de acordare a imprumuturilor din aceste fonduri vor fi stabilite de fiecare institutie in parte. “Scopul acestui program este imbunatatirea sistemelor din cele doua arii de activitate amintite si, in acelasi timp, finantarea IMM-urilor”, explica Ciobanu.

Cele 100 de milioane de euro sunt incluse in suma alocata Romaniei prin Fondul European de Dezvoltare Regionala. Banii urmeaza sa functioneze ca un “revolving fund”. Adica, pe masura ce creditele sunt rambursate, se acorda alte credite, banii fiind rulati astfel pana in anul 2015.

Ioana Morovan