Ritmul in care creste pretul petrolului ar putea avea un impact major asupra economiei mondiale, a declarat Mohammed al-Hamli, presedintele Organizatiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), citat de Reuters.

Faptul ca pretul petrolului s-a apropiat acum cateva saptamani de maximul istoric (78,65 in august 2006) l-a facut pe proaspatul presedinte al OPEC sa se teama ca omenirea se poate apropia de o recesiune economica.

Potrivit lui Hasan Qabazar, directorul de cercetare al OPEC, un pret normal al petrolului, atat pentru tarile producatoare, cat si pentru cele care importa petrol ar trebui sa nu depaseasca 60-65 de dolari pe baril.

Cu toate acestea, oficialii OPEC sunt de parere ca, luand in calcul inflatia si deprecierea dolarului, pretul petrolului (care a doborat recordul ultimelor 11 luni ajungand la 78,4 dolari barilul) nu este mai mare ca acum 30 de ani.

Marii consumatori nu se opresc

OPEC (Algeria, Indonezia, Iran, Irak, Kuweit, Libia, Nigeria, Qatar, Arabia Saudita, Emiratele Arabe, Venezuela) a declarat ca poate majora productia de petrol daca cererea va creste, in principal din cauza statelor precum China si India care cunosc o dezvoltare puternica.

Integral in EvZ

de Catalin Balan