Raiffeisen Bank a redus dobanda la creditele imobiliare in franci elvetieni la 3,9% anual, costul fiind fix si valabil doar in primul an de derulare a imprumutului. De asemenea, creditele in franci elvetieni pentru nevoi personale nenominalizate cu ipoteca vor fi acordate pana la sfarsitul anului cu o dobanda fixa de 4,9%.

Aceasta va fi valabila, la fel ca in cazul imprumuturilor imobiliare, doar in primul an. Reducerea este practicata in toata reteaua bancii, inclusiv in cele sase centre Raiffeisen Casa Ta, specializate pe credite imobiliare, din Bucuresti, Constanta, Timisoara, Pitesti si Cluj-Napoca.

Dobanda redusa de 3,9% pe an se aplica si clientilor bancii care isi refinanteaza credite imobiliare sau ipotecare.

Integral in Ziarul Financiar