Ca intotdeauna in istoria zbuciumata a secolului XX, conflictele cele fierbinti vin din zona Balcanilor. Cel mai important subiect al agendei ministrilor de externe, reuniti azi Bruxelles in cadrul Consiliului Afacerilor Generale, a fost situatia din Kosovo.
Balbele ministrilor romani, in speta cel al Apararii si cel de la Externe, nu inceteaza atunci cand vine vorba de Kosovo. Intr-o declaratie recenta, Teodor Melescanu sustinea ca anumite state europene ar fi mustrat Romania pentru pozitia nedecisa in privinta subiectului independentei (supravegheate) a Kosovo. O zi mai tarziu, ministrul de externe al Romaniei a declarat:
”Nici un stat membru al Uniunii Europene astazi, nu si-a manifestat intr-un fel sau altul dezacordul cu Romania. Am avut discutii la prima ora a diminetii cu domnul Luis Amado, ministrul de externe al Portugaliei. Poate ca unii au fost surprinsi in urma afirmarii pozitiei noastre la Viena, saptamana trecuta, dar cred ca incet, incet lucrurile devin mai bine intelese.
Eu insumi, in interventia de astazi, am spus ca este bine ca Uniunea Europeana sa incerce sa asculte si glasul celor care sunt mai aproape de zona. Romania si Grecia sunt unele dintre acele tari, poate ceva mai avizate asupra tipului de reactie pe care o tabara sau alta le poate avea.
Pozitia noastra este una de sustinere a consensului european dar totodata de a discuta in interiorul UE atunci cand apar subiecte de o asemenea complexitate.”
Dar Romania sustine planul negociatorului Martti Ahtisaari? In aceasta problema, ministrul de Externe devine nuantat:
„Practic, pana in acest moment, planul Ahtisaari este ca baza de discutie este ceea ce s-a oferit mai aproape de media comuna in care se intalnesc opinii statelor din Uniunea Europeana.
Noi am insistat ca, chiar si la nivelul textului, atunci cand se vorbeste de acest plan, in conditiile in care noi am pretuit foarte mult eforturile facut de echipa presedintelui Ahtisaari, sa se vorbeasca ca o baza si nu ca baza solutionarii dosarului. Nuanta pe care am dorit sa o propunem a fost de a ne referi la acest plan ca o baza de solutionare a dosarului kosovar.”
Problema ministrului roman de externe este ca la 18 iunie 2007, la Luxemburg, a semnat concluziile Consiliului Afacerilor Generale, care prevad ca toate statele membre se obliga sa sustina planul Ahtisaari. Ceea ce face putin relevanta nuantarea Romaniei.
Faptul a fost confirmat si de Kristina Nagy, purtatoarea de cuvant a comisarului Olli Rehn, care a mai afirmat ca pozitia ministrului roman de externe nu mai poate fi renegociata. Ministrul de externe, Adrian Cioroianu spune ca, intre timp lucrurile au evoluat.
„Romania fost de acord cu concluziile acelei intalniri (...) dar nu a fost o declaratie comuna ci nivelul discutiilor la care Romania si-a dat acordul atunci (...) cand inca majoritatea tarilor asteptau, inclusiv Romania, posibilitatea realizarii unei rezolutii la nivelul Consiliului de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite. Nu s-a intamplat acest lucru intre timp”.
De ce nu s-a intamplat acest lucru? Cum toata lumea stie, fiindca in Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite, Rusia a blocat rezolutia in cauza.
Un diplomat strain care a dorit sa-si pastreze anonimatul mi-a declarat: ”la NATO, autoritatile romane sunt de acord cu independenta Kosovo datorita americanilor. Cand vine vorba de Uniunea Europeana, pozitia ministrilor romani se schimba brusc.”
Echilibristica diplomatiei romanesti este cunoscuta la Bruxelles inca din timpul Guvernului Nastase, cand Bucuresti-ul semna in graba acordul cu SUA privind imunitatea cetatenilor americani in fata Tribunalul Penal International.
