Schimbarile climatice care dau peste cap intreaga lume modifica si stilul de viata al pasarilor. Specialistii au descoperit pe coasta canadiana a Oceanului Atlantic o pasare care traieste in regiunile tropicale.

Este un faeton cu cioc rosu si el a fost gasit epuizat, de catre un locuitor din provincia canadiana Nouvelle Ecosse, in fata casei sale. Faetonul, ca si celelalte pasari tropicale ajunse in Canada, nu a supravietuit, scrie AFP.

Faetonul este o pasare acvatica exotica, de talie medie, cu cioc ascutit si cu coada prelungita de doua pene mari, care se hraneste cu peste. Cel care a gasit-o crede ca, probabil, a ajuns tocmai pe coasta canadiana a Atlanticului din cauza vreunei furtuni puternice. El spune ca, in ultimii ani, a vazut in regiunea sa mai multe pasari neobisnuite pentru acea zona.

Climatologii considera ca fenomenul se explica prin faptul ca tot mai des uraganele si futunile tropicale ajung pana pe coasta canadiana.

"Oamenii carora le place sa priveasca pasari rare sunt singurii care asteapta sezonul uraganelor. Ei spera sa vada astfel de pasari in gradini sau pe balcon”, adauga specialistii in modificarile climatice.

Fenomenul de migratie a pasarilor in zone unde nu te-ai fi gandit vreodata ca le vei intalni se va produce tot mai des de acum incolo, spun specialistii. Mai ales ca, in ultimul timp noua din zece futuni tropicale ating Atlanticul de Nord.