PepsiAmericas, cea mai mare imbuteliator Pepsi, a obtinut in cel de-al doilea trimestru al anului un profit net de 78 milioane de dolari, in crestere cu 20% fata de perioada similara a anului trecut, in special datorita cresterii vanzarilor in Europa Centrala, potrivit Forbes.

In aceasta regiune, vanzarile au crescut cu 85%, pana la 207 milioane de dolari, impulsionate de cererea din Romania si Ucraina.

Veniturile companiei au crescut cu 13%, pana la valoarea de 1,2 miliarde de dolari, comparativ cu 1,07 miliarde de dolari in cel de-al doilea trimestru al anului trecut.

Analistii preconizau venituri de 1,16 miliarde de dolari. Reprezentantii PepsiAmericas au declarat ca imbunatatirea vanzarilor din Europa Centrala si performantele bune din Statele Unite au facut ca rezultatul inregistrat sa fie mai bun decat previziunile analistilor.